SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Clerici și mireni, Patriarhia Română, Rătăciri

Cât de greu este astăzi să rămâi în Dreapta Credinţă

„Vă rog, staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare şi vă veţi mântui” spunea Sfântul Kukşa al Odesei în profeţia sa despre sinodul al optulea

Simplu, ar putea spune creştinii, dacă privim în jur însă, vom vedea, pentru cine are ochi să vadă, că nu e deloc aşa. Aşa cum iguana din clipul de mai jos trebuie să treacă prin grele încercări pentru a ajunge la liman, aşa şi creştinul din zilele acestea trebuie să fie foarte înţelept şi luminat de Duhul Sfânt pentru a nu fi înşelat de şerpi (vrăjmaşi, „prieteni” sau „luptători anti-ecumenişti”). Asta dacă doreşte să ajungă la limanul mântuirii.

Sunt multe capcane în care poţi cădea astăzi şi mulţi şerpi care vor să te sfâşie. Cea mai mare capcană în care au căzut peste 95% dintre creştinii acestui veac este cumplita erezie a ecumenismului. Erezia tuturor ereziilor muşcă în continuare şi sfâşie chiar şi firava rezistenţă ce s-a înfiripat după sinodul tâlhăresc din Creta. Şerpi veninoşi ce până acum au stat în umbră sau au „luptat” împotriva ecumenismului sar din toate parţile în mica turmă pentru a înşela de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi. S-a mai pus o sită şi peste cei ce luptă cu adevărat împotriva ecumenismului şi a slujitorilor lui antihrist.

Maicuţa Domnului împreună cu toate Puterile Cereşti să ne întărească şi să ne ţină drepţi pe drumul pe care îl urcăm spre limanul mântuirii.

sursa: http://www.glasulstramosesc.ro/blog/cat_de_greu_este_astazi_sa_ramai_in_dreapta_credinta/2017-03-23-370

  1. Ovidiu

    Ce cauta parintele Teodot in cadru ? Ati modificat aceeasi fotografie care ati mai utilizat-o in alt articol despre parintele Hariton !!!!!

    • aghionoros

      teodot e in gasca lor… tot jocul lui e sentimentalist, doar pentru ca nu are unde sa mearga de Pasti… este idiotul util de care se folosesc ecumenistii, lovind in p Pamvo.

    • pai tocmai a cazut

  2. Haiduc

    Tot la Israel m-am gândit, dar este vorba de războiul de 5 zile dîn 1967 ….

    • Și dacă tot erați curioși vizavi de Israel, iată o știre recentă de acolo, anumite grupări și organizații extremiste evreiești cer demolarea moscheii alasqa pt a face loc constituirii templului la Ierusalim https://katanixis.blogspot.ro/2017/03/blog-post_473.html?m=1

      • gheorghi

        E facut dedesubt.
        A spus Maica Ecaterina Fermo in conferinta pe youtube prin 2007 parca sau 2009…

        • gheorghi

          https://www.youtube.com/watch?v=N2vdIvfJd4U
          Maica Ecaterina Fermo – Omul contemporan intre stiinta si constiinta II/II
          Published on Sep 28, 2012
          Conferinta tinuta de Maica Ecaterina Fermo pe data de 30 ianuarie 2009 cu tema: „Omul contemporan intre stiinta si constiinta”. (Partea a doua)
          —————————-
          Min 35.12
          ” Credeti-ma ca ei se pregatesc, … vin de acolo … dupa 17 ani, am vazut de 15 ani .. de 10 ani (2009 – 10) s-a construit pe dedesubt templul; deci Templu din Ierusalim este deja gata construit pe sub moschee.
          Cine a fost la Ierusalim… sau cine a vazut imaginile… din… aaa … Ierusalim vazute de sus de pe muntele Maslinilor, se vede cetatea toata, cu moscheea lui Omar cu cupola aurita; acolo sub moschee se afla Sfanta Sfintelor – cea care a … Maica Domnului si piatra … locul unde Avraam a vrut cu dragoste sa-l sacrifice pe fiul sau .. si iata, acum acea moschee va trebui sa fie distrusa…
          Mereu au gasit cate o chichita – dati-va arabilor…. ca e al nostru …
          Au gasit o portita care se prabusea… voiau sa darame moscheea…
          … Au dat cu picamerele, … arabiii iar i-au prins, …
          Intr-o zi Ariel Sharon – care este o mumie… brusc s-a plimbat si a zis ca are asa, o indispozitie si a venit sa se roage unde Avraam… Arabul – acum locul este al meu, … ca Avraam era si tatal nostru…
          Pe dedesupt au facut o lucrare extraordinara, o lucrare minutios, milimetric executata…. o miniatura se afla in oras, o macheta se afla si desene… ei pregatesc descoperirea partii de deasupra, a moscheii… si reinstalarea Templului la pozitia la care a fost…”

  3. Andrei

    cam ce-ar putea vorbi cei doi din imagine? eu m-am gandit asa:

    variantele voastre care sunt?

  4. anca

    eu zic ca s-a saturat de stat pe-afara si ii este dor sa-si dea talente la strana

    • aghionoros

      cui spune nevrednic teodot? lui hariton?

      • anca

        el crede ca-i zice pseudo-mitropolitului Teofan, dar de fapt isi amageste constiinta… cred ca atata poate si trebuie tratat ca atare: un pigmeu care daca are un blog cu 3 articole se crede o voce in Ortodoxie.. se vede ca lipsa de experienta pe internet isi spune cuvantul, cazand prada multor infiltrate ce-i baga strambe la comentarii si pe email, iar el – inselat prin nastere – crede tot si astfel se face unealta tatalui minciunii, care este satana… prin astfel de oameni inselatori va lucra antichrist
        doar cu multa smerenie isi mai poate reveni, dar nu se vad semne, caci mandria i-a intunecat cu totul mintea

        • aghionoros

          Se vad efectele de la Sf. Taine ale pomenitorilor, care dupa cum zice p Sava Lavriotul dimpreuna cu preotii nepomenitori din Sf. Munte Athos, sunt luate spre osândă! Ce om normal la cap ar fi făcut linșajul public pe care l-a facut Teodot? Fără nicio argumentare pe baza de adevăr, ci că așa i-a spus lui nu stiu ce profesoara, nu stiu ce fufă si alte pitipoance cu care converseaza pe internet ca un mare guru. I-au sucit mintile.

  5. Vestitorul Ortodoxiei

    Nu cred ca parintele Teodot va renunta la lupta. Asta e un joc al ecumenistilor de a ne dezmembra si distruge credinta stramoseasca.

    • aghionoros

      un joc in care a picat pentru ca e fudul si musteste de ura demonica

  6. Nu este greu daca te gandesti la mantuirea sufletului.Este un examen al credintei ortodocse adevarate pe care o afisam dar din pacate n-o simtim pe interiorul nostru.Sa ne gandim la marturisitorii BRANCOVENI si la jertfa Sf. Marturisitori ai inchisorilor comuniste.Frica nu este pentru noi daca ne gandim la moartea sufletului si la viata vesnica.Este inaltator sa lupti cu flagelul ereziilor ecumeniste,mai ales ca in acest razboi ascuns SFANTA TREIME,MAICA DOMNULUIeste intru noi si Sf.Parinti se roaga neincetat pentru noi.

  7. Peter Ganea

    Va rugam sa opriti barfa si rautatile pe care le faceti impotriva monahului Teodot, suntem in timpul postului, de ce aruncam cu atita ura, ce face un adevarat crestin ? il ajuta pe cel cazut nu il omoara, nu isi bate joc, iar uni dintre noi ce facem aici pe acest site ?
    Chiar daca acest monah nu are dreptate noi avem datoria sa ii explicam frumos, nu in batjocora, pentru ca acest lucuru il fac ” DRACII ” cu noi oameni.
    Acest site este despre sinodul din creta, pai atunci sa ne unim cei care lupta impotriva acestui sinod ecumenist, si sa atragem atentia cu pace si intelepciune.
    Sa nu facem dezbinare intre noi, ca atit asteapta cei din BOR, ca sa rada de noi.
    Va rugam si ar fi intelept ca aceste mesaje sa fie sterse de pe acest site .
    Daca a gresit cu ceva trebuie sa ii explicam cu vorba buna, cu dragoste si nu cu batjocora.
    Toti gresim si avem obligatia sa ne ajutam sa iertam si sa ne rugam unul pentru altul,fara ura pentru ca asa face un suflet crestin ortodox adevarat, va doresc pace, doamne ajuta.
    Avem nevoi in aceasta lupta de toti inclusiv de monahul Teodot.

    • aghionoros

      De Teodot trebuie sa ne debarasam de tot ca este instabil psihic. Una zice azi, alta maine. Azi e cu tine, maine impotriva ta. Trebuia mai demult sa nu i se dea atentie, dar am fost naivi si l-am promovat, pentru ca atunci era anti-ecumenist in stilul lui, cu exagerarile de rigoare. Nu degeaba Parintele Justin nu-i acorda dreptul de a predica, de a scrie articole. El zice ca duce o lupta dreapta, dar e bazata pe barfe, calomnii si atacuri la persoana care nu au nicio treaba cu lupta impotriva ecumenismului. Este foarte influentabil si de aceea nu prezinta nicio garantie, seriozitate sau nadejde. E mai inselat decat credeam, din pacate. Sa ne rugam sa-l vindece Dumnezeu de aceasta boala si sa tina cont de ce i-a zis Parintele Justin: „Sa nu smintim lumea!”

  8. Ioana

    Necumpătații „iubitori de pace” ai vremurilor de azi din Biserică, să fie numai ochi și urechi!

    http://ortodoxinfo.ro/2017/03/26/necumpatatii-iubitori-de-pace-ai-vremurilor-de-azi-din-biserica-sa-fie-numai-ochi-si-urechi/

  9. Pai cine sa ia aminte Ioana?! Ei asi văd în continuare de ale lor

  10. Vida

    La ce Manastire e acum monahul Teodot?!

  11. Vida

    ,sa inteleg la man Petru-Voda!

Scrie un comentariu

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.