SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Arhiepiscopia Greciei, Atitudini, Clerici și mireni, Patriarhia Română, Rătăciri

Fals în traducerea deciziei sinodului BOR în limba greacă. Motivul scandalos pentru care ierarhi greci anti-Creta au lăudat sinodul BOR

Se va arăta mai jos, printr-o cercetare lingvistică, că traducerea din română în greacă, a deciziei sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 29 octombrie, conţine o eroare. Dacă această eroare a fost voită sau nu, nu cunoaştem. Se observă că o expresie tradusă eronat schimbă sensul întregului comunicat. Ne întrebăm totuşi: -De ce “greşeala” s-a făcut tocmai la cuvântul care schimbă sensul întregului mesaj?

     Această greşeală de traducere ne ajută să înţelegem de ce IPS Atanasie de Limasol, IPS Ieroteos de Nafpaktos şi alţi ierarhi şi teologi greci au avut o părere favorabilă despre decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române referitor la „sinodul” din Creta.

   (Marius Pop – responsabil redacţia ASTRADROM)

In urma unei comparatii si analize a traducerii textului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Romane in limba greaca am observat cateva lucruri interesante.
Iata textul Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane referitor la „Sinodul” din Creta tradus in limba greaca:

    „η Ιερά Σύνοδος σημείωσε ότι τα έγγραφα μπορούν να εξηγηθούν, να διαφοροποιηθούν εν μέρει ή να αναπτυχθούν από μια μελλοντική Αγία και Μεγάλη Σύνοδο της Ορθοδόξου Εκκλησίας. Ωστόσο η ερμηνεία τους και η σύνταξη νέων συνοδικών εγγράφων για διάφορα θέματα δεν θα πρέπει, να γίνει κάτω από την πίεση του χρόνου, αλλά ούτε εν τη απουσία της πανορθόδοξης συναίνεση, αλλιώς θα πρέπει να αναβληθεί και να τελειοποιηθεί μέχρι να επιτευχθεί συναίνεση.”   http://www.vimaorthodoxias.gr/patriarxeia/patr-roumanias-ta-engrafa-tis-panorthodoxis-bori-na-diaforopiithoun-sinenesi-i-anavoli/

Aici este textul oficial de pe siteul Basilica.ro dupa care s-a efectuat traducerea:

   „De asemenea, s-a luat act de faptul că textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Explicitarea acestora și redactarea altor documente sinodale cu teme diferite nu trebuie realizate, însă, sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens.
http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/

In primul rând intreb:

    „a fi diferentiate”   este sinonim cu „a nuanta”?

Traducerea din limba greaca a „να διαφοροποιηθούν εν μέρει” înseamnă „sa fie respinse in parte”, „sa fie diferentiate in parte”, „să fie schimbate”.

Traducerea mea din greaca (…σημείωσε ότι τα έγγραφα μπορούν να εξηγηθούν, να διαφοροποιηθούν εν μέρει ή να αναπτυχθούν από μια μελλοντική Αγία και Μεγάλη Σύνοδο).

este: „…s-a mentionat ca textele pot fi explicitate, diferentiate in parte sau dezvoltate de catre un viitor Sfant si Mare Sinod…”

Se observa o diferenta fata de original?

   „s-a luat act de faptul că textele pot fi explicitate, nuanțate sau dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe” (Basilica.ro)

Cand spun ca ceva trebuie nuantat, insemna ca nu e clar si trebuie nuantat ca sa se inteleaga.

Cand spun ca „nu sunt deacord” cu ceva sau „difererenţiat” – (να διαφοροποιηθούν εν μέρει) înseamnă că trebuie „să se spună altfel” (să se diferenţieze).

 Verbul „a nuanta” este sinonim in acest caz cu „a lămuri”- iar in limba greaca se traduce cu „παραλλασω”, „διευκρινιζω”, nu cu „να διαφοροποιηθούν εν μέρει” care se traduce cu „sa fie diferentiate in parte” care este sinonim cu „să se schimbe”, „să fie spuse altfel”, „să se corecteze”.

Citind traducerea în limba greacă se înţelege că Biserica Ortodoxă Română nu este de acord cu textele de la „Sfântului şi Marelui Sinod” – în parte, aceste texte ar trebui schimbate (să fie diferenţiate, să fie spuse altfel).

Concluzia este că in limba română apare sensul de „a lamuri”, „a nuanţa” iar in limba greaca apare sensul de „a schimba”, „a corecta”.

preot Matei Vulcanescu

sursa: http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/sinodul-bor-respins-sinodul-din-creta.html

  1. Sa înțelegem că I.p.s Vlachos a fost indus în eroare, bun hai ca una scria în română și alta în greacă, dur cum se face că Hierotheos Vlachos nu a observat sub privirile sale ce face gasca din b.o.r ?!

    • aghionoros

      in Creta au facut pe marturisitorii, teatru ieftin caci stiau ca in Romania ii asteapta papara… asa ca au incercat sa ne prosteasca… cu cei mai multi au reusit

  2. gheorghi

    Oricum, ce s-a tradus in greaca nu implica semnarea caci stiau de la Bucuresti:
    – ca nu sint texte corecte teologic (crestineste);
    – ca propunerile sint atat de aberante incat „un viitor sinod” sa „faca ordine” si nu inainte sa fie inxuviintate prin consensul tuturor.
    Nu le-a pasat de credinciosi ci de eretici si de pagani.
    Se vede clar acum din prigonirea celor ce nu au orbit.
    Se vede clar ca alt duh i-a ghidat si s-au lipsit insisi de Duhul Sfant.

  3. Pentru lamurire

    Poate ar fi bine sa mai apara macar inca o traducere, dupa atat timp, pentru a nu fi suspectat pr Vulcanescu de subiectivism. Sunt curios daca Tatiana Petrache care are o legatura stransa cu IPS Vlachos traduce la fel.

Scrie un comentariu

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.