SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Clerici și mireni, Documente, Patriarhia Română

ÎNTRERUPEREA POMENIRII IERARHILOR: Reacția pliromei ortodoxe din România față de sinodul din Creta. ULTIMATUM către mitr. Teofan Savu

Inainte de a posta documentele, o nota:      

   Publicăm această scrisoare pe care am înaintat-o IPS Teofan și o arătăm și frățiilor voastre spre întărirea în credința ortodoxă și spre arătarea adevăratei fețe a așa-zisului sinod din Creta.    

   Scrisoarea este concepută în modul cel mai serios și cu simț de răspundere în fața lui Dumnezeu de comitetul semnatar pe baza învățăturii Bisericii exprimată prin Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, Sfintele Sinoade și Sfinții Părinți, fără influențe exterioare, fără duh de răzvrătire și fără intenții de schismă.      

   Toate semnăturile adunate până la ora actuală – în număr de aproximativ 4500 de preoți, călugări și mireni – au fost trimise la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Dintre acestea am postat doar un număr mic.    

   Cei care doresc să rămână ortodocși și doresc să susțină această scrisoare pot să trimită în continuare semnături pe adresa de e-mail contact@aparam-ortodoxia.ro, pe formularul de tabel postat. Datele cu caracter personal nu vor fi făcute publice. Formularul poate fi descarcat de aici.

   Preferabil ar fi ca tabelele să fie complete. Textul de față poate fi preluat doar în forma publicată (fără adăugarea unor titluri, intertitluri, interpretări răuvoitoare, punere în context nefavorabil, ilustrarea cu imagini nepotrivite).

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII CARE AU SEMNAT ÎN CRETA

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” 1

(Sf. Teodor Studitul)

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4)

Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim. Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât soarele în toată lumea!

Aţi participat la adunarea din Creta şi, în ciuda mai multor asigurări în faţa credincioşilor de a păstra curată Ortodoxia, adică de a reprezenta în mod real pe credincioşii eparhiei, faptele au dovedit altceva. Nu ne este străină lupta pe care aţi dus-o în cadrul sesiunilor de sfârşit şi nu este un lucru pe care îl trecem cu vederea, dar cu frică de Dumnezeu spunem: nu este de ajuns! Nădejdea pe care ne-aţi dat-o a fost întunecată de semnătura pe care aţi pus-o pe documentele adunării din Creta. Nu putem să ne mângâiem datorită unor amendamente aduse de delegaţia română, când aceeaşi delegaţie a semnat fără excepţie documentele prin care se surpă Biserica lui Hristos! Nu putem să vă recunoaştem ca biruitori în câteva amendamente, când capitularea din urmă aţi pecetluit-o cu o semnătură! Oare aţi uitat jurămintele înfricoşătoare pe care le-aţi făcut la hirotonirea întru arhiereu în faţa întregii Biserici văzute şi nevăzute! Şi în virtutea aceasta aţi primit arhieria, angajându-vă să păstraţi curată Dreapta Credinţă. Iar celui care luptă pentru credinţă nu i se îngăduie nici un compromis, ci fie iese biruitor şi ia plata mărturisitorului, fie moare în luptă, dar se încununează ca mucenic în Împărăţia cerurilor. Nu vom da seama în faţa unui tribunal omenesc, ci în faţa înfricoşătorului Scaun de judecată al lui Hristos!

Înaltpreasfinţia Voastră,

Vă adresăm aceste rânduri, în urma participării ÎPS Voastre, alături de restul delegaţiei B.O.R., la aşa-numitul „Sinod pan-ortodox” desfăşurat la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 – 27 iunie 2016, eveniment care s-a remarcat prin abaterile grave de la dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă.

Din capul locului, regulamentul de organizare a fost unul antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclisiologii a primatului. Acest regulament a prevăzut ca documentele sinodului să fie votate doar de 14 capi ai Bisericilor, impunându-se o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, constituită după modelul papal.

În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele propuse, inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face parte şi Biserica Ortodoxă.

Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la „Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe, mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos.

Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi „eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici istorice”.

Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept-credincioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate, fără nicio excepţie, şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte veşnică… Şi acestea care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte trebuie ca toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este înfricoşătoare neglijenţa.” 2

Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum nevoită să o regăsească. În aceeaşi notă, a fost acceptată şi referirea la înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, care dă impresia că ar exista o diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent.

În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos – unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta – afirma: „Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.”3

Un motiv serios de îngrijorare îl reprezintă şi recunoaşterea „Consiliului Mondial al Bisericilor” ca temei doctrinar, deşi sunt binecunoscute atât originile şi scopul său ascuns, dar şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi, care contrazic protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii Ortodoxe.

Mai trebuie spus că toate aceste compromisuri şi cedări de credinţă s-au făcut sub presiuni, aşa cum au declarat chiar unii dintre participanţii la sinod, precum Mitropolitul Hierotheos Vlachos: „În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu puteam să accept asemenea practici injurioase”.4 La aceasta se adaugă şi ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de credincioşi creştini care nu vor accepta aceste hotărâri

Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea venirii unui conducător unic mondial. De altfel, ultimele declaraţii elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către „restabilirea unităţii” şi „un bine comun al Bisericii”, dar şi despre intenţiile instaurării unei „Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor”5, organizaţie care să fie condusă chiar de papă, şi care să exercite autoritatea „indiscutabilă” de a declara „ce vrea şi ce nu vrea Dumnezeu”, în scopul de a combate extremismul religios, anticipează impunerea de la nivel înalt a globalizării religiei, pregătind, practic, terenul înfiinţării unei autorităţi politice mondiale asupra spiritualităţii lumii.

Din motivele enumerate mai sus, considerăm că Sinodul şi-a tăgăduit nu numai numele – neputând fi considerat nici „sinod”, nici „sfânt” şi nici „mare”, ci mai degrabă un abuz şi o inovaţie sinodală – ci a înşelat şi aşteptările pliromei Bisericii (gr. pliroma = comunitatea credincioșilor formată din clerici, monahi și mireni în Biserica Ortodoxă). Întâistătătorul (patriarhul) unei Biserici Locale nu reprezintă toată Biserica, tot astfel cum nici sinodul din Creta nu poate reprezenta şi decide în numele întregii Biserici Ortodoxe în probleme de dogmă şi Dreaptă Credinţă. Ecumenismul este o creaţie veche de 100 de ani, o linie nouă în sânul Bisericii. Fiind o inovaţie, ecumenismul nu este recunoscut şi asumat de întreaga pliromă a Bisericii. În plus, contravine întregii Tradiţii Ortodoxe, fiind atacat şi considerat erezie de mulţi şi mari sfinţi ai secolului al XX-lea, ca Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul etc.

Cum se poate justifica discrepanța dintre învățătura creștină în duhul Sfinților Părinți și întreaga nouă viziune care a dominat pregătirile, dezbaterile și hotărârile sinodului?

Mai e nevoie să descriu măsura smintelii şi a defăimării, sau mai curând a încuviinţării [ereziei] pe care au pricinuit-o prin scrisoarea semnată cu mâna lor? Căci dacă tăcerea este o parte a consimţirii, cu cât mai înfricoşătoare încă este această întărire scrisă, înaintea întregii Biserici, a încuviinţării şi a conglăsuirii lor?”6

Aţi semnat! Dar pentru că noi nu ne considerăm angajaţi de această semnătură, ne simţim datori să ne delimităm de poziţia adoptată de ierarhie şi mărturisim deschis credinţa pe care am primit-o în Duhul Sfânt de la Apostoli prin Sfinţii Părinţi, aceeaşi credinţă mărturisită de veacuri de către Biserica lui Hristos. De aceea, suntem nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod:

  1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său.

  2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la acestea.

  3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor Ecumenice.

  4. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale.

  5. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.

  6. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.

  7. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”

  8. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii.

  9. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei.

  10. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului eclezial.

  11. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.

  12. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu.

În temeiul celor expuse mai sus, respingem categoric sinodul din Creta organizat şi desfăşurat neortodox, ce a adoptat hotărâri neortodoxe, şi vă solicităm un răspuns public, care să mărturisească clar şi fără echivoc învăţătura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos, răspuns care să cuprindă:

1. Dezicerea de sinodul din Creta şi retragerea semnăturii de pe toate documentele lui, cât şi respingerea lui în sinodul local al BOR.

2. Condamnarea fără echivoc a ecumenismului, în cuvânt vorbit şi scris,

cu specificarea explicită a tuturor implicaţiilor lui:

– teoria ramurilor (branch theory), prin care atât Biserica Ortodoxă, cât și celelalte confesiuni autonumite „creştine” ar fi „biserici” nedepline;

– teoria „unităţii pierdute” a Bisericii;

– existenţa harului mântuitor şi sfinţitor în afara graniţelor Bisericii celei Una: adică teoria baptismală, teoria succesiunii apostolice ce presupune existenţa preoţiei valide în afara Bisericii celei Una, teoria undelor de har în aşa-zisele „taine” săvârşite în afara Bisericii celei Una;

– oprirea imediată a tuturor practicilor eterodoxe şi anticanonice, care decurg din acestea.

3. Militarea în vederea ieşirii neîntârziate din „Consiliul Mondial al Bisericilor” („CMB”) şi din toate organismele ecumeniste.

În cazul în care veţi mărturisi acestea toate, care sunt în baza învăţăturii Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, veţi bucura nu numai pliroma Bisericii, ci şi Cerul întreg, cu Sfinţii Îngeri şi cu toţi Sfinţii cei din veac adormiţi, veţi demonstra cu adevărat că sunteți Părintele nostru, al celor pe care îi păstoriţi, veţi dobândi în cer plata mărturisirii, veţi fi cinstit de toţi dreptslăvitorii creştini, clerici, monahi şi mireni de pretutindeni, şi veţi avea ajutorul şi sprijinul nostru în toate. Lucrurile încă nu sunt imposibil de îndreptat. Tot omul este supus greșelii, dar se regăsesc în istoria Bisericii nenumărate exemple ale celor care s-au întors, din care amintim cel al Sf. Macedonie şi al Sf. Iuvenalie, cât și a ierarhilor care s-au pocăit în urma sinodului unionist de la Ferrara-Florența.

Dar în cazul în care răspunsul IPS Voastre nu va fi în acord cu învăţătura Bisericii şi nu vom primi un răspuns clar, fără echivoc, în conformitate cu cele de mai sus, sau nu ne veţi învrednici deloc de un răspuns, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde nestrămutată că Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte turma sa cea cuvântătoare, vă aducem în atenţie că, numeroşi clerici alături de comunităţile lor monahale sau parohiale ridică problema nepomenirii ierarhilor care acceptă sinodul din Creta. Unii dintre ei vor deja să apeleze la această îngrădire faţă de cei care au semnat, fiind îndreptăţiţi de tradiţia canonică şi patristică a Bisericii (canonului 15 al sinodului I-II de la Constantinopol din anul 861, practica individuală sau obştească a Sfinţilor Părinţi). Această atitudine a constituit întotdeauna îngrădirea de erezie și schismă, și nu o părăsire a Bisericii sobornicești, față de care fiii ei rămân statornici și ascultători.

De altfel, pomenirea episcopilor în biserici nu este necondiţionată, ci depinde de credinţa dogmatică a acestora, pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniţi – în mod sincer, iar nu mincinos – ca unii ce „drept învaţă cuvântul adevărului” lui Hristos.7

Menţionăm că, prin declaraţia „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”, din cadrul documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine8 şi prin semnarea acestui document, se intră într-o părtăşie şi o însuşire a doctrinei, moralei şi cultului acestor entităţi religioase, fapt ce creează comuniunea cu erezia, având grave consecinţe pe linie canonică şi dogmatică, la nivel ortodox.

Întrucât noi refuzăm o astfel de părtăşie, în care se regăsesc inclusiv practicile aberante ale anglicanilor legate de hirotonia femeilor9, de pildă, nu vedem o altă cale decât retractarea publică din partea Înaltpreasfinţiei Voastre atât a participării la sinodul din Creta, cât şi a semnării documentelor sinodului.

În consecinţă, Vă aducem la cunoştinţă că, dacă în termen de 10 zile de la primirea acestei scrisori nu primim din partea ÎPS Voastre răspunsul la problemele menționate mai sus, ne rezervăm dreptul de a recurge la întreruperea pomenirii la Sfintele Slujbe. Pliroma Bisericii reacționează deja față de sinodul din Creta prin neparticiparea la slujbele oficiate în bisericile ale căror slujitori persistă în comuniunea cu ierarhii semnatari ai documentelor sinodului. Spunem aceasta deoarece deja se simt efectele acestui sinod iar în unele mânăstiri și comunități parohiale tăcerea ierarhilor semnatari a creat îngrijorare, confuzie și conflicte.

«O, Timotei, zice, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de nelegiuitele înnoiri de cuvinte». […] Cine altul este Timotei în vremea noastră, decât – în general – întreaga Biserică, sau – în special – întregul corp al întâistătătorilor ei, care trebuie să cunoască ei înşişi în întregime ştiinţa curată a cinstirii Lui Dumnezeu şi să o răspândească şi altora? […] Ce înseamnă: «ceea ce ţi s-a încredinţat»? Adică ceea ce ţi s-a dat în seamă, nu ceea ce ai descoperit tu; ceea ce ai primit, nu ceea ce ai născocit tu; nu o chestiune de inteligenţă, ci de doctrină; nu de opinie proprie, ci de tradiţie generală; ceva transmis ţie, nu dat la iveală de tine; pentru care nu trebuie să fii autor, ci numai păzitor; nu fondator, ci partizan; nu un lucru pe care îl conduci, ci pe care îl urmezi. Talantul (Matei 25, 15) dreptei credinţe păstrează-l neştirbit şi fără cusur.10

Notă:

Documentul cuprinde 7 pagini și include următoarele anexe, concepute și redactate de semnatarii scrisorii:

Anexa 1 : Despre modul neortodox şi anticanonic de organizare şi desfăşurare a sinodului.

Anexa 2 : Despre teologia ecumenistă implementată oficial în Biserică reflectată în documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” (traducere critică după cele 4 variante oficiale publicate).

Anexa 3 : Probleme ridicate de celelalte documente.

Anexa 4 : Abateri de la ecleziologia ortodoxă care au precedat sinodul din Creta.

Anexa 5 : Atitudini faţă de ecumenism şi faţă de sinod ale Sfinţilor şi Marilor Duhovnici contemporani.

Anexa 6 : Reacţii pre şi postsinodale ale unor ierarhi şi teologi.

Anexa 7: Întreruperea pomenirii bisericeşti – măsură canonică şi patristică de împotrivire faţă hotărârile sinodului din Creta.

Anexa 8: Lista susținătorilor acestei scrisori (cuprinde peste 4000 de semnături, în copie conformă cu originalul, rămânând deschisă).

SEMNATARI:

Ieroschim. Simeon Zaharia

Protos. Antim Gâdioi

Protos. Ieronim Cozma

Ierom. Ioan Chițu

Pr. Mihail Popescu

Pr. Ioan Ungureanu

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Jurnalist Irina Nastasiu

1 Sf. Teodor Studitul, Epistola 11, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112.

2 Sf. Fotie cel Mare, Epistola I către papa Nicolae, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica Ortodoxă, Stâlp și temelie a Adevărului, Ed. „Credința strămoșească”, 2002, p.113.

3 IPS Ierotheos Vlachos, Cugetul Bisericii Ortodoxe, I, apud Ibidem, pp. 131-132

5 https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/16/noua-ordine-mondiala-doreste-infiintarea-unei-autoritati-religioase-mondiale-unice/

6 Sf. Teodor Studitul, Epistola 2, PG 99, 1121 A, apud Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa, 2015, p. 523.

7 http://atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la-chisinau-dezaprobarea-hotararilor-sinodului-din-creta/

8 http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

9 http://familiaortodoxa.ro/2012/04/19/legea-egalitatii-primul-pas-spre-trecerea-in-ilegalitate-a-crestinismului/

10 Sf. Vincentiu de Lerini, Commonitorium, XXII, în vol. Preot dr. Mircea Florin Cricovean, Vincenţiu din Lerini – Commonitorium – Studiu analitic şi traducere, Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 157.

Download (DOC, 79KB)

Pentru a mari documentul dati click in colt (dreapta sus) pe “pop-out”!

Download (DOC, 130KB)

Download (DOC, 338KB)

Download (DOC, 139KB)

Download (DOC, 124KB)

Download (DOC, 128KB)

Download (DOC, 99KB)

Download (DOC, 103KB)

DOWNLOAD

sursa: http://aparam-ortodoxia.ro/2016/08/11/reactia-pliromei-fata-de-sinodul-din-creta-2016/

  1. Toti Romanii ar trebui sa semneze acest document. Cinste PS Galaction.
    Cinste PS Galaction al Teleormanului. Este pana acum singurul membru al Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Romane care se dezice – macar verbal- de apostazia de la Creta.

  2. Emmy

    Eretici sunt cei care ataca Biserica pe baza unor fantezii idioate si mestesugiri dracesti. Bateti metanii si rugati-va. Ortodoxia a fost, este si va ramane sinodala. Nu starniti aiurea o panica patriotarda sau ultraortodoxa, ca nu e cazul. Nu va depasiti limitele si nu va arogati drepturi necuvenite. Nu maibsmintiti lumea. Cititi documentele Sinodului si o vedeti ca sunteti pe langa subiect.

    • zat satana nenorocita, idolatra si bagaboanta ce iesti ai venit si tu trimisa de aceste napirci?!

      • dinu

        Bai mihaita, tu ar trebui sa fi musulman (sau esti…?). Ortodoxie, Sinoade, ecuatii de gradul 4 pentru tine! Nu ca esti departe de subiect, subiectul este la mii de ani lumina de mintea ta perversa…

    • paul

      mai femeie!
      acopera-ti capul si ascunde-te,nerusinato.
      nu iti spun asta ca mirean,si nu obisnuiesc sa imi pierd firea,dar femei ca tine,cu oricat parfum se acopera miros urat.
      necuviincioasa si fara minte ce esti,obraznico.

      • dinu

        Nene paul, parintele, frate, ce esti… Necuviincios esti tu si prietenii tai (cu care te asemeni, ca d`aia v-ati si adunat-dupa ce a tunat). In loc sa comentati texte, cautati pretexte sa vomitati toate frustrarile adunate de prin cotloanele cugetelor voastre. Marele castig al Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe nu este nushce document ci faptul ca v-a vadit pe voi, schismatici, eretici si inselati.

    • Ioan

      In documentele semnate in Creta se afirma faptul ca Biserica Ortodoxa face parte din „Consiliul Mondial al Bisericilor”. A spune ca nu e nici o problema sa faci parte din C.M.B. inseamna ca iti renegi identitatea si unicitatea. Adica nu mai esti Una si Sfanta pentru ca faci parte din Consiliul Bisericilor. E consiliu si e plural. Este ca si cum ai spune fac parte din mafie dar lupt impotriva crimei organizate. O gandire schizofrenica. Intunecarea a mintii, prostie in stare pura.

    • el

      emmy

      HAI SICTIR SPURCACIUNE minicinoasa si vicleana !

      cu insi ca tine NU MERITA sa discuti altfel !

    • dinu

      Emmy, continua sa scrii, nu lua in seama jegul asta de site, cu al lui „marturisitori”… Nu pentru ei scrii, ci pentru cei care, intrati pe site, vor crede ca asta e ortodoxia, scrisul cu caps, injuraturile, atacul la persoana, psiho-patologii de frustrati, oameni care nu merg la Biserica.
      „A veni la credinta in Hristos, a te face crestin, inseamna a te uni cu Biserica.” „… Faptul de a ramane deoparte sau inchis in sine, pune pe un om, sau chiar pe o Biserica locala, in starea razei despartite de soare, a paraului despartit de izvorul sau, a crengii despartite de trunchiul copacului. Viata duhovniceasca poate exista numai intr-o unitate cu Biserica Soborniceasca. Daca aceasta unitate este rupta, viata crestineasca se va usca”. Sf Ilarion Troitki

      • oarecare

        DINU ,

        A TE UNI CU BISERICA INSEAMNA A TE UNI CU HRISTOS! A TE UNI CU HRISTOS INSEAMNA A-L IUBI PE HRISTOS ! A-L IUBI PE HRISTOS INSEAMNA A-I PAZI PORUNCILE SALE !

        TI-AM SPUS DE ATATEA ORI…. DRACII TI-AU INTUNECAT RAU CAPUL ….NU MAI BATE CAMPII, BAIETE CU APOSTATII TAI !

        UITE AICI, TI-AM MAI SCRIS:

        APOSTATII TAI NU REPREZINTA BISERICA LUI HRISTOS, PT CA NU FAC ASCULTARE DE EL ! NU-I RESPECTA SI NU-I PAZESC PORUNCILE ! CAD IN ANATEMA!

        SAU VREI SA SPUI CA SI DOMNUL MINTE CAND SPUNE:

        ” Cel ce nu iubeste pe Domnul sa fie anatema!” (I Corinteni XVI, 22) . Cauta in Sf Scriptura si vezi ca Insusi Domnul ne arata cum trebuie sa-l iubim, in ce consta asta : ’’Mă iubeşte cineva,va păzi poruncile Mele şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21) .

        Deci nu se arata la eretici..da? La apostatii tai care schimba legile Domnului cu nerusinarea dracului! Care ne invata ca si ereticii sunt ca si noi … de parca noi, care suntem in Adevar, uniti cu Hristos, ne inchinam la fel ca ei…. la draci…

        IL jignesc cumplit pe Dumnezeu…si tie iti place, nu? Nu ai ochi sa vezi…

        • dinu

          „Dupa spusele Sf. Ciprian, a fi crestin inseamna a apartine de Biserica vazuta si a te supune ierarhiei pe care Dumnezeu a asezat-o in ea. Biserica este infaptuirea dragostei lui Hristos si orice despartire de Biserica este o incalcare a dragostei acesteia, si prin aceasta atat ereticii cat si schismaticii pacatuiesc deopotriva.” Sf. Ilarion Troitki
          „Ce unitate vede, ce dragoste pastreaza sau la care dragoste mai viseaza cel ce, lasandu-se in voia pornirilor dezbinarii, sfasie Biserica, nimiceste credinta, , tulbura pacea, dezradacineaza dragostea si spurca Sfintele Taine?” Sf. Ciprian, Despre unitatea Bisericii Sobornicesti, cap. 15, pag. 190

          • oarecare

            NU SE REFEREA LA APOSTATII DIN BISERICA … ADICA LA LUPII CARE VOR INTRA IN TURMA CA SA O CRUTE- CA APOSTATII TAI…DE CARE VORBEA SF AP PAVEL…CITESTE, DINULE, SF EVANGHELIE …

            17. Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii.
            18. Şi când ei au venit la el, le-a zis: Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia,
            19. Slujind Domnului cu toată smerenia şi cu multe lacrimi şi încercări care mi s-au întâmplat prin uneltirile iudeilor.
            20. Şi cum n-am ascuns nimic din cele folositoare, ca să nu vi le vestesc şi să nu vă învăţ, fie înaintea poporului, fie prin case,
            21. Mărturisind şi iudeilor şi elinilor întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos.
            22. Iar acum iată că fiind eu mânat de Duhul, merg la Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo,
            23. Decât numai că Duhul Sfânt mărturiseşte prin cetăţi, spunându-mi că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.
            24. Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun nici un preţ pe sufletul meu, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu.
            25. Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi, printre care am petrecut propovăduind împărăţia lui Dumnezeu, nu veţi mai vedea faţa mea.
            26. Pentru aceea vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de sângele tuturor.
            27. Căci nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu.
            28. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
            29. Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.
            30. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.
            31. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.
            32. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi.

            DINULE, TU ESTI NERUSINAT CA SI DRACU… CAZI IN PENIBIL..

  3. Gavriil Stiharul

    Au mai fost sinoade care nu au fost recunoscute de unii. Ele au anunțat o schismă. Să ne pregătim pentru o noua schismă?

    • da trebuie sa fim pregatiti pt ca asta sa decis, ce treaba aveau francisc si cu clintoneasa cu acest sinod tilharesc?!, ca oricum ei nau de gand a veni la ortodoxie ci au scopuri ascunse oculte

    • el

      Gavriil Stiharul

      SCHISMA si DESPARTIRE si SABIE pe viata si pe moarte intre ADEVAR si EREZIE , intre Hristos si veliar si intre slugile lor!

      decat „pace” cu EREZIE mai bine SABIE cu Adevar !

      cine NU face „Schisma”/DESPARTIRE de DIAVOL si de EREZIE merge cu ei in iad si partea lor va primi !

  4. ce tot ps teofan ,ps teofan astai huligan ,spuneti huliganul de savu a fost mitropolit nu mai este ,daca se intoarce il respectam ca mitropolit dar nu cred ajurat credinta altora face parte din loja concordia craiova

  5. fratilor ar trebui sa cerem sa plece de la mitropolie dl savu sa vina in fruntea Bisericii Lui Hristos un mitropolit nu un prigonitor si hulitor a Lui si bisericii Lui

  6. seren

    http://www.activenews.ro/stiri-social/Comunicat-important-al-Mitropoliei-Moldovei-privind-tulburarile-aduse-de-Sinodul-din-Creta.-IPS-Teofan-considera-ca-%E2%80%9ELipsa-unui-consens-panortodox-plaseaza-documentul-intr-un-proces-de-revizuire-totala-sau-partiala-135776

    Comunicat important al Mitropoliei Moldovei privind tulburările aduse de Sinodul din Creta. ÎPS Teofan consideră că „Lipsa unui consens panortodox plasează documentul într-un proces de revizuire totală sau parțială”

  7. seren

    http://www.paltin-petruvoda.ro/scrisoare-deschisa-a-obstii-manastirii-paltin-petru-voda-catre-i-p-s-teofan-mitropolitul-moldovei-si-bucovinei-in-privinta-sinodului-din-creta/

    Scrisoare deschisă a obștii Mănăstirii Paltin Petru-Vodă către Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în privința Sinodului din Creta

  8. paul

    nu,dragii mei,
    nu avem dreptul sa fim altceva decat crestini,nu brute.
    asa fals-evlaviosi si fals-teologi,dar fiare clocotitoare pe dinlauntru sunt cei care,acum ,distrug sute de mii de suflete,pentru ca au „chip” de pastori.
    am …testat,sa zic asa reactia unuia din acestia si sa stiti ca este revelatoare, ma refer la dl.piciorus.
    raspunsul lui cuprinde la sfarsit,edificator,o reactie nervoasa,plina de dispret si de amenintari…saracul.
    „Însa trebuie sa ?ti?i ca eu am moderat atâtea zeci de comentarii fara sens la acest articol nu pentru ca va apreciez fanatismul, ci pentru ca sa ofer o imagine clara a extremismului, aici, la subsolul articolului meu. Adica dumneavoastra ?i ceilal?i ca dumneavoastra face?i parte din experimentul: A?a gândesc ?i ac?ioneaza extremi?tii români!

    Eu am ?tiut de la bun început cine sunte?i ?i ce va poate capul, pentru ca ?i eu citesc bloguri extremiste. A?a ca nu am avut falsa impresie ca sunte?i al?ii decât va ?tiam.

    Numai spor în toate! Însa fanatismul va duce la sapa de lemn.”

    este adevarat ca sunt unii,calugari,preoti,care nu traiesc din bloguri si nu sunt „sponsorizati” ,care se ostenesc in rugaciune si …cele firesti ale preotiei.
    dl.piciorus,cu a sa „platforma ortodoxa pentru o reala POSTMODERNITATE” se osteneste sa aduca sute de argumente…despre cat de minunat este „dialogul” cu sectarii si religiile lumii,cat de rodnic este acest dialog cu acesti „posibili viitori crestini”mai buni,cica,potential,decat acesti „extremisti” care indraznesc sa se tulbure,si tin asa,nepotrivit,la dogme si canoane,ei vor sa iti „demonstreze” cat sunt de „elastice”de fapt,si cat de DEPASITA este ORTODOXIA CRESTINA…samd,n-are rost sa-i dau mai multa importanta,se admira singur atat de mult,incat e obositor.

    acestea fiind spuse,sfatuiesc pe fratia ta,aghionoros,sa faci un efort de moderare reala,o postare ca „emmy” poate fi pur si simplu o provocare,ii multumesc d-lui piciorus pentru precizarea cu „experimentul”,ne-am testat unul pe celalalt,si se vede ca sunt mai batran,de pe vremea cand cei ca dansul se numeau profesori de materialism dialectic si/sau politie politica.
    aceeasi structura intelectuala si sufleteasca.
    de asemeni,ma folosesc de context ca sa precizez ca limbajul din articolul cu m.teofan,nu iti face cinste,si ne dezonoreaza pe toti.
    acelasi lucru se putea afirma cu propozitii decente.
    in ceea ce ma priveste,imi mentin pozitia pe care am avut-o de la inceput, noi nu trebuie sa lovim in preotime,in arhierei,unii pot sa fie capabili sa lupte,iar intreruperea pomenirii acest scop il are,nu este o schisma,ci reactia „sistemului imunitar” al trupului Bisericii la „infectia”numita ecumenism.
    reactia aceasta era normal sa fi avut loc din clipa semnarii documentelor,nu dupa cinci,sase saptamani.
    normal era sa lasam goale bisericile unde acestia sunt pomeniti,si sa avem un program de POST si RUGACIUNE!
    normal era sa tragem de maneca pe fiecare preot,nu cu huiduieli,ci sa le amintim cui au jurat,cui sunt datori ascultare(nu ereticilor),cui sunt datori sa fie aparatori pana la moarte(Biserica cu Sfintenia Dogmelor si Canoanelor,si sufletele pastoritilor-vii si adormiti).
    insa din toata aceasta lupta „pe online” cum…doct…se exprima unul,”experiment” cum zic,ii cunoastem si noi pe mare parte din cei care sunt „nu ai lui Hristos”,cu chipul si doctrinele lor.
    unii insa,vor fi mereu infiltrati intre crestini,ca sa invete care sunt si cum pot manipula reactiile noastre.
    pentru ce atata pregatire?
    este un lucru pe care l-am mai spus,pare ca”sinodul”inca nu s-a incheiat,si ca urmeaza partea a doua,finala,cu particparea tuturor tarilor.
    sper sa ma insel.
    imi cer iertare,aghionoros,dar te rog ai grija la limbaj.
    sa-i lasam pe politruci cu „experimentele” lor,noi sa ne vedem de drumul nostru de crestini,cu rugaciune,cu osteneala si cu dragoste de Hristos.
    imi provoaca si repulsie si o durere imensa,cand mai vad cate unul cate unul din cei care ar trebui sa fie la carma corabiei noastre,cum isi dau jos masca si trec cu nonsalanta in armata prigonitorilor Bisericii lui Hristos.

  9. Gabriela

    Pentru a semna trebuie completat și trimis tabelul prin mail?

  10. dinu

    A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în cadrul său.

    Nu este adevarat! Daca spuneti ca a fost anulata, vrem documentul de anulare, textul. A, nu exista…? Fiecare Sinod Local a desemnat o delegatie. Nu au fost toti episcopii la Sinod, da, dar la care Sinod au fost toti episcopii. La nici un Sinod nu au fost „majoritatea episcopilor”. Greseala de a confunda Sinodul cu Parlamentul este frecventa la cei nestiutori dar degrab` varsatori de vorbe; de aici si fonfaiala cu pleroma care (in capul lor) trebuia sa voteze, sau nushce zic ei.

    Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă statornicită la acestea.

    Toate Sinoadele precedente… Pam, pam! Care toate, Sinoadele Ecumenice? Intelept au facut, altfel sareati (deja unii au facut-o, vezi par. Aldea) ca „se crede Ecumenic” acest Sinod. Au recunoscut Sinoadele Sf. Fotie cel mare si sinodul palamit, asta inseamna foarte mult dat fiind faptul ca Sf. Grigorie Palama este anatemizat de biserica catolica.

    A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor Ecumenice.

    Care? …Si textul, bineinteles…

    A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce priveşte ordinea de zi şi practicile sale.

    Vorbe, vorbe. Pe scriselea vrem, nu ce visam noaptea…

    Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.

    Vorbe, vorbe… Texte, nu pretexte…

    A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.

    Vorbe… textul in care scrie: suntem de acord cu ecumenismul, sau macar un text in care sa scrie ca ecumenismul este o chestie buna, sau ceva… Nu interpretarea voastra, a celor din afara Bisericii! Este o diferenta enorma in a scrie de spre ecumenism (orice -istm nu este in Duhul Ortodox) dinlauntrul Bisericii si a scrie de spre el dinafara Bisericii (cum v-ati scos voi; nu mai e Har in BOR, ierarhii toti sunt eretici, bla-bla).

    Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”

    A „recunoaste” ceva, presupune ca a fost ascuns, sau ocultat, si acum se vadeste; era cineva care nu stia ca BOR, alaturi de alte Biserici Ortodoxe este in CMB…? „Recunoaste sinodal”, lafel, presupune ca Sinoadele Bisericilor Ortodoxe autocefale nu exista; nu sinodal au aprobat participarea la CMB?

    Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB” sunt „Biserici”, iar nu erezii.

    „Accepta denumirea istorica de biserici”, nu cu B (mare) cum e mai sus. Viclenie transformata in minciuna… Da` na, tre` sa sperie pe cei slabuti la minte.

    Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei străine Ortodoxiei.

    „Promoveaza teologia postpatristica”… Asta e tare! Teologia carui secol sau perioada…? Sec IV…? Atunci Sf. Simeon Noul Teolog este post patristic… Sec. IX…? Sec. XIII? Atunci Sf. Palama este postpatristic… Sinodul VII este postpatristic…? Adica, dupa voi, suntem intr-o perioada in care nu mai lucreaza Duhul Sfant, nu mai sunt Parinti, nu mai sunt Sfinti… Sa nu fie!

    A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a trupului eclezial.

    Simpla frustrare! …Pentru a atata lumea! Pai ce treaba are mireanul cu Sinodul (alta decat de ascultare, ca si clerul „inferior” cum ii spuneti voi). Pai daca pe un text simplu, nedogmatic fundamental, faceti panarama… Daca ar fi dupa voi, ca sa se adune Sinod, ar trebui sa-l intrebe pe „el”, sau pe „mihai”, sau pe „teodor stela”, sau pe Macarie? Stati cuminti!

    Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci, dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata procedurilor presinodale.

    Sinodul se pregateste de aproape 100 de ani, in 1976 se ajunsese, de la 100 de teme la 10, dintre care 6 au fost discutate la Sfantul si Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Sunt carti, documente, pentru cine vrea sa stie; pentru cine macane asa, ca si cum ar stii nu exista. Este carte (document) despre toate interventiile BOR, la toate intalnirile ecumenice, din 1923 pana in 2009… Ca de obicei, pe cine intereseaza cu adevarat are de unde sa se informeze. Dar inteleg, daca nu te duci la Biserica de unde sa stii…?

    A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă, adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu.

    Aici trebuie sa raspund cu drept canonic, jurisdictionalitate, autocefalie, autonomie, altele, si cred ca va doare minte-n cap. Am sa incerc sa explic simplu, ca sa intelegeti si voi… Patriarhia Antiohiei (fara jurisdictiile din America – si care a fost adevarata miza in nevenirea la Sinod, nu Qatarul…) este cat o parohie din Bucuresti :-). Acum, incercati sa intelegeti de ce, cand se casatoreste un ortodox cu o catolica, Patriarhia Antiohiei (care nu a venit la Sinod, deci, dupa mintea voastra este superortodoxa) ii da slava Lui Dumnezeu (ca nu e musulmanca sau pagana…), tragand nadejde (si cu rugaciune) ca ea se va intoarce si/sau copii vor fi botezati ortodox. Pentru Romania (cu 85% ortodocsi) era foarte usor sa tina cu acrivie chestia dar pentru Antiohia (0,01% ortodocsi)…? Las la o parte faptul ca uitati/ignorati „iconomia”, unul din cele mai mari daruri ale Duhului Sfant in Ortodoxie… Uitati-va la catolici, au trebuit sa inventeze si sa inoveze continuu si s-au dus in balarii cu dogmele… Discursul asta al vostru tribalo-talibanico-injurios, intr-o tara cu 85% ortodocsi este facil si bolnavicios. De fapt, daca scoateti din „ortodoxia” voastra discursul anti-ceva (papistasi, eretici, ierarhi, patriarhi, sinoade, persoane samd) nu mai ramane nimic. Chestia cu „nu mai ascultam de ierarhi, de patriarh, noi ascultam direct de Hristos” este o erezie cu E mare, curat protestanta. Doamne ajuta!

    • oarecare

      DAR DE CINE SA ASCULTAM , DINULE? DE APOSTATII TAI CARE L-AU TRADAT PE HRISTOS??? NORMAL CA ASCULTAM DE HRISTOS CAND SINODUL E ERETIC… NU ESTE HRISTOS CAPUL ???? ASCULTAM DE DRACII TAI CARE SCHIMBA CE SPUNE CAPUL BISERICII , CEA UNA ( NU MAI MULTE BISERICI… CUM SPUN APOSTATII TAI ) , SFANTA, APOSTOLEASCA SI SOBORNICEASCA ????

      DACA SUNT LUPI IN TURMA VREI SA ASCULTAM DE EI ? AI O PROBLEMA DE INTELEGERE … SI TOT BATI CAMPII …

      O FREDONEZI PE AICI PE MAI MULTE VOCI DRACESTI … PROPOVADUIND PE DRACU… CAZI IN PENIBIL…SI CULMEA …NU ITI ESTE RUSINE …

      SINODUL TAU DRACESC SE DESFIINTEAZA SIMPLU …NEASCULTARE DE HRISTOS … SE MUNCESTE INTRADEVAR DE ATATA TIMP PT A CREA UN SOFISM DEMN DE LUAT IN CONSIDERARE…DAR …NU MERGE, DINULE… CA DOMNUL NE-A INVATAT SA NE UITAM LA ROADE… SI PRIETENII TAI AU ROADE DE NEASCULTARE = NEIUBIRE DE DUMNEZEU=ANATEMA

      SI NU TE CERTA CU NOI…CI CU DUMNEZEU …CACI EL NE-A INVATAT SA VA DEMASCAM …

      ” Cel ce nu iubeste pe Domnul sa fie anatema!” (I Corinteni XVI, 22) . Cauta in Sf Scriptura si vezi ca Insusi Domnul ne arata cum trebuie sa-l iubim, in ce consta asta : ’’Mă iubeşte cineva,va păzi poruncile Mele şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21) .

      Deci nu se arata la eretici..da? La apostatii tai care schimba legile Domnului cu nerusinarea dracului! Care ne invata ca si ereticii sunt ca si noi … de parca noi, care suntem in Adevar, uniti cu Hristos, ne inchinam la fel ca ei…. la draci…

      IL jignesc cumplit pe Dumnezeu…si tie iti place, nu? Nu ai ochi sa vezi… ( DAR IARASI MA REPET… 🙂 CE SA FAC …DACA NU INTELEGI..CA ADEVARUL E UNUL SINGUR…)

      • dinu

        oarecare, nu sunt apostati mei, ca nu i-am hirotonit eu!

        Ia vezi, va recunoasteti (atentie, cuvinte care „ard”):

        Să se observe numai acest paradox: deşi stiliştii şi-au fondat „biserica” numai din dorinţa de a respecta Sfintele Canoane, totuşi atunci când apăra­rea ei (a „bisericii”) a cerut încălcarea Sfintelor Ca­noane, n-au ezitat deloc să le încalce. Aşadar, cu toa­te că această „biserică” a fost fondată ca un mijloc (mijloc de păzire cu acrivie a Sfintelor Canoane) a sfârşit prin a ajunge un scop. Să se păstreze „Biserica Adevăraţilor Creştini Ortodocşi” fie chiar şi prin jertfi­rea scumpătăţii Sfintelor Canoane! Dar toate acestea cum le justifică iubiţii stilişti? Foarte simplu: prin ne­norocita „iconomie”. Dar ei au plecat din Biserica Greciei sub stindardul „scumpătăţii”. Dacă ar fi fost dispuşi să primească „iconomia”, mai ales într-o ast­fel de măsură în care o fac ei acum, nu ar fi existat motiv să plece din Biserica Greciei, ci ar fi putut rămâne în ea folosind mult mai puţină „iconomie”… Cu toate acestea, au plecat ca să nu jertfească puţin şi au fost nevoiţi după aceea să jertfească mult. O, fratele meu, înfricoşează-te şi te cutremură de salturi­le care te scot în afara Bisericii… Arh. Epifanie Teodoropulos

        • oarecare

          DINULE, AI PROBLEME MARI DE TOT DE INTELEGERE… UNDE DAI SI UNDE CRAPA- VORBA ROMANULUI….NU TREBUIE SA-I HIROTONESTI TU CI NUMAI SA FACI PARTASIE CU EI…E DE AJUNS … SPUNEAI CA ESTI TARE IN CANOANE…AI AUZIT DE CANONUL 10 APOSTOLIC…DACA TE ROGI CU POPII TAI APOSTATI CAZI SI TU…CHIAR SI IN CASA DE TE-AI RUGA…AI UITAT??? MARE ‘EXPERTE’ IN CANOANE APOSTOLICE!!!?
          ..
          – Când ierarhul propovăduiește public erezia, caz în care nu se mai așteaptă condamnarea de către un sinod.

          VREI SA TACEM ??? NU O VOM FACE , DINULE…UITE CE SPUNE SF GRIGORIE PALAMA DESPRE TACERE:

          Sf. Grigorie Palama spune în scrisoarea „Către evlaviosul monah Dionisie” : prima formă de ateism este negarea existenţei lui Dumnezeu, a doua este erezia care desfigurează adevărul despre Dumnezeu iar a treia este tăcerea care contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism.

          IN TRADUCERE LIBERA PT TINE CARE NU INTELEGI NIMIC..
          Faptul de a tăcea când erezia este ratificată, când ecumenismul este pus în legalitate, reprezintă a treia formă de ateism după Sf. Grigorie Palama.

          SAU UITE CE ZICE SI DOMNUL:
          Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.( LUCA 19,40)

          AI INTELES? ASA CA NU O MAI SCALDA CU STILISTII ..CA NU SUNTEM NOI STILISTI… AI GRIJA SA NU TE ERZI TU DE ATATEA RASTALMACIRI…

          CONSULTA CANONUL URMATOR:

          Canonul 15 al sinodului I-II spune: “Cele ce sunt randuite pentru prezbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vartos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea daca vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit, ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh, si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia, ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intai statatorii lor, si fac schisma si rup unitatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu intaiul statator al lor pentru oarecare eres osandit de sfintele sinoade, sau de Parinti, fireste adica, de comuniunea cu acela, care propovaduieste eresul in public, si cu capul descoperit il invata in Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune cercetarii canonicesti, desfacandu-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop (mitropolit, patriarh –n.n.) chiar inainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor invrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi, caci ei NU AU OSANDIT PE EPISCOP (mitropolit, patriarh –n.n.), CI PE PSEUDOEPISCOPI (pseudomitropolit, pseudopatriarh –n.n.) si pe PSEUDO INVATATORI, si NU AU RUPT CU SCHIMA UNITATEA BISERICII, CI S-AU SILIT SA IZBAVEASCA BISERICA DE SCHISME SI DEZBINARI”

          UITE CE ZICE SI SF IOAN GURA DE AUR:

          33. Trebuie s-o rupem cu cei rai Cei ce cladeau turnul lui Babei se întelegeau bine, pentru raul lor; si tot ei se despartira pe urma, împotriva lor însisi, dar spre binele lor. Unirea tovarasilor lui Core era rea, dezunirea lor fu buna. 25 Rea, întelegerea lui Iuda cu Iudeii. E cu putinta, asadar, ca dezunirea sa fie un bine, iar unirea un rau. De aceea este zis: “Daca ochiul tau te supara, scoate-l; iar de te supara piciorul tau, taie-l!” Asa este si cu prieteniile si cu anturajul – se aleg pentru un scop religios-moral înalt. Se cade sa zicem, asadar, ca întelegerea nu-i totdeauna si în toate împrejurarile folositoare – dupa cum ruperea nu-i totdeauna vatamatoare. Zic acestea ca sa fugim de rai – si sa ne lipim de cei buni. Taiem din trupul nostru partile atinse de cangrena si care nu se mai pot tamadui, temându-ne ca nu cumva stricaciunea sa treaca si la cele sanatoase. Le taiem nu fiindca le dispretuim, ci ca sa pastram pe celelalte. Cu atât mai mult se impune responsabilitatea si cu referire la anturaj. De ne este cu putinta, sa îndreptam lucrurile cu delicatete, cu întelepciune, dar si cu fermitate.

          PRICEPI CE SPUNE, SAU TREBUIE SA-TI TRADUCEM ???

          • dinu

            citati canonul 15, dar va folositi doar de o parte din el, cealalta nu o vedeti…? Tie iti „place ” partea cu „inainte de cercetare sinodiceasca” mie imi place partea cu „Drept aceea daca vreun prezbiter, sau episcop, sau mitropolit, ar indrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh, si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarat si randuit in dumnezeiasca slujba tainica, ci mai inainte de infatisarea in fata sinodului si de osandirea definitiva a acestuia, ar face schisma, Sfantul Sinod a hotarat ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarat si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de intai statatorii lor, si fac schisma si rup unitatea Bisericii.” Tineti cu scumpatate, acrivie, o parte a canonului si cu iconomie alta parte. Canonul acesta, ca si orice canon, rupt de integralitatea canoanelor sinoadelor ecumenice si locale ale Bisericii Ortodoxe, este asemanator cu scoaterea unui verset din Scriptura si considerarea lui „adevarul intreg”. Tocmai am dat definitia ereziei…

          • oarecare

            PAI TU CARE SPUI CA ARIENII AU BOTEZUT RECUNOSCUT DE NOI IN ANUL 381….CE SA INTELEGI…

            BAIETE, E VORBA DE EREZIE AICI…CAND TREBUIE DUPA INTAIA SI A DOUA MUSTRARE SA TE INDEPARTEZI DE ERETIC …NU MAI ESTI IN COMUNIUNE CU EL…E GRAV BAIETELE, INTELEGI?… NU VB AICI PACATE CE II PRIVESC PERSONAL PE EPISCOPI, PATRIRH… CI DE EREZIE …

            NU NE POATE CONDUCE DRACUL NICI O SECUNDA…PRICEPI ?

  11. dinu

    oarecare, nu eu spun ci Canonul 7 de la Sinodul II Ecumenic! Faptul de a nu cunoaste canoanele, de a fi pur si simplu ignorant, ar trebui sa va faca sa taceti o vreme. Teologii pe care-i minimalizati, ii jigniti, si-au tocit coatele in studiu canoanelor, si-au marit dioptriile de la ochelari citind Sfintii Parinti si Sfanta Scriptura… Voi…?

    can. 7 al Sinodului II (Constantinopol, 381):

    „Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie, în partea celor ce se mântuiesc, îi primim după rânduiala mai jos arătată şi după obicei. Pe arieni şi pe macedonieni şi pe sabatieni şi pe novaţienicei ce-şi zic lor catari şi stângaci, apoi pe patrusprezeceni (quartodecimani), adică pe mercuraşi (tetradiţi) şi pe apolinarişti îi primim dacă dau zapis (scrisori de mărturisire de credinţă) şi dacă dau anatemei toată erezia care nu cugeta (învaţă) cum cugeta (învaţă) sfânta a lui Dumnezeu Biserică sobornicească şi apostolească şi îi pecetluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, adică fruntea şi ochii şi nările şi gura şi urechile şi pecetluindu-i pe ei zicem: «Pecetea Darului Duhului Sfânt».

Scrie un comentariu

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.