SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Atitudini, Clerici și mireni, Interviuri, Sfântul Munte Athos

Ieromonah Hariton din Sfântul Munte Athos: Hotărârile sinodului din Creta sunt eretice. Primul pas este să încetăm să mai avem comuninune eclesială cu cei care acceptă hotărârile eretice ale acestui sinod

La acest părinte, merge la Sf. Liturghie avva Gavriil, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul, căci nu este pomenit patr. ecumenist Bartolomeu

Download (DOCX, 27KB)

Păr. Hariton: Mă adresez [credincioşilor ortodocşi români], datorită dragostei şi susţinerii creştinilor ortodocşi ai Bisericii Ortodoxe Române, care au aceleaşi probleme ca şi noi creştinii ortodocşi greci, şi pentru că avem o legătură de dragoste cu adevăraţii părinţi care sunt în România, în mănăstiri şi în lume şi cu preoţii şi pentru că părinţii de la Schitul Prodromu al Marii Lavre ne-au rugat să dăm câteva explicaţii teologice şi practice cu privire la această mare erezie care îi preocupă astăzi pe toţi creştinii ortodocşi – ecumenismul.

În primul rând trebuie să spunem în câteva cuvinte despre ce înseamnă ecumenism şi dacă intr-adevăr ecumenismul este erezie. Ecumenismul a fost creat de cercuri lumeşti. Din punct de vedere istoric, putem spune ca ecumenismul este o mişcare care a început după al doilea război mondial, în 1948. Ecumenismul a fost creat pentru a uni diverse grupuri protestante. Nenorocirea este că încă de la început în această mişcare s-a implicat şi Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, cu rezultatul final că este considerată membru cu drepturi egale în Consiliului Mondial al Bisericilor. Cu tot respectul pe care-l avem toţi ca greci şi ca ortodocşi faţă de instituţia patriarhală şi faţă de patriarh, dragoste şi stimă pe care le purtăm fiecare în inimă, pentru că suntem greci şi romei, în ceea ce priveşte ecumenismul, însă, vedem că încă de la început Patriarhia a făcut o greşală imensă: a lăsat tradiţia patristică, linia Sfinţilor Părinţi, şi s-a aliniat sistemelor lumeşti. Patriarhia, cu toate că este singura – noi suntem – singura Biserică, cea ortodoxă, singura Biserică adevărată care există în lume, a acceptat să participe în Consiliul Mondial al Bisericilor ca un membru cu drepturi egale cu fiecare grupare protestantă. Adică ce este în vigoare în acest aşa-zis Consiliu Mondial al Bisericilor, sau al ereziilor cum este în realitate, aceleaşi drepturi egale le are şi Patriarhia [ca şi membrii protestanţi], şi prin urmare toate celelalte Biserici Ortodoxe care sunt implicate în acest Consiliu Mondial. Ce ne atrage atenţia încă de la început este că l-au numit al Bisericilor”, Consiliul Mondial al Bisericilor, ceea ce înseamnă că Patriarhia, şi prin urmare toate celelalte Biserici Ortodoxe participante, au recunoscut protestanţii ca fiind biserici” încă de la început.

Din punct de vedere istoric bineînţeles, în toate aceste decenii din 1902, de când a început de fapt ecumenismul, este prima încercare a Patriarhiei Ecumenice de a intra în contact cu lumea protestantă, anglicană, a Vestului. În 1948 ea devine membru egal în Consiliul Mondial al Bisericilor şi, de atunci până astăzi, s-au făcut foarte multe încercări de a instituţionaliza această legătură, având ca scop final unirea. Această unire este deservită de aşa-zisele dialoguri teologice. În cadrul acestor dialoguri teologice, din 1960, dacă nu greşesc, se implică şi papistaşii. Deci înţelegem că ecumenismul, încă de la început, este o mişcare ce se îndepărtează de tradiţia Sfinţilor Părinţi. Pentru noi, prin urmare, se dovedeşte că ecumenismul este o erezie. Şi aşa cum foarte corect şi clar a spus-o în urmă cu multe decenii Sfântul Părinte Iustin Popovici al Serbiei, ecumenismul nu este o simplă erezie, ci este o panerezie, adică înglobează toate ereziile.

Subiectul care ne preocupă este ce atitudine trebuie să avem faţă de ecumenism. Sfinţii Părinţi ne spun că cel mai mare duşman al Bisericii nu sunt prigonitorii creştinismului, ci ereticii şi ereziile. Biserica nu s-a temut de nimic mai mult decât de erezii şi de eretici. Pentru că prigonitorii, care luptau de asemenea împotriva credinţei lui Hristos, cum erau în primele secole ale creştinismului împăraţii idololatri, aceştia au făcut prigoană împotriva lui Hristos care a avut ca rezultat martiriul. Diavolul a văzut că prin martiriu se fac sfinţi şi de asta imediat a început printr-un mod mai viclean să încerce să dărâme creştinismul şi dreapta credinţă, creând astfel ereziile.

Ereziile au apărut de la începutul creştinismului, din nefericire. Prima erezie a fost cea numita gnosticismul, care seamănă foarte mult cu cea a ecumeniştilor de azi. Şi aceştia au făcut un sincretism. Sincretism înseamnă o unire de multe şi diferite ideologii religioase sub o aparenţă creştină. Ceea ce se întâmplă astăzi, ecumenismul încearcă să unească toate grupurile eretice într-o “biserică”, în aceeaşi “biserică”. Deci înţelegem că atunci când există erezie nu putem nici să fim indiferenţi, nici cu atât mai mult să urmăm vreo erezie. Erezia, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, ne desparte de Hristos, care este Adevărul, şi prin urmare ne privează şi de mântuirea veşnică a sufletului nostru.

Astăzi realitatea în care trăim este foarte dificilă, pentru că ecumenismul a ajuns la apogeu, putem spune, şi în special după sinodul care a avut loc în iunie în Creta. Acolo, din nefericire, 10 dintre Bisericile Ortodoxe Autocefale au semnat şi au hotărât câteva lucruri care nu sunt conforme nici cu dogmatica (învăţătura Bisericii), nici cu eclesiologia Bisericii Ortodoxe, nici cu istoria Bisericii Ortodoxe. Pentru toţi teologii, episcopii şi profesorii care s-au ocupat şi au studiat hotărârile Sinodului din Creta se dovedeşte că acest sinod nu este sinod ortodox şi nu a luat hotărâri ortodoxe. De aceea şi noi suntem datori acum să luăm atitudine faţă de acest sinod. Un creştin ortodox nu poate să aprobe, să accepte hotărârile acestui sinod, pentru că nu sunt ortodoxe.

Unul dintre cele mai importante momente ale acestui sinod este că acceptă că Papa şi toţi ereticii sunt “biserici”, cum suntem şi noi, adică au Taine, au Preoţie, au Botez, având scopul final ca să ne unim toţi împreună ca o singură biserică. Acest fapt nu poate fi acceptat niciodată de vreun ortodox. Din cauza asta se naşte în noi întrebarea: Ce trebuie să facem, ce poziţie trebuie sa adoptăm?”. În calitate de creştini ortodocşi, care vrem să urmăm învăţătura Sfinţilor Părinţi, suntem datori să respingem hotărârile acestui sinod, care sunt eretice. Pentru aceasta există şi studii teologice care o dovedesc. Primul pas este să încetăm să mai avem comuninune eclesială cu cei care acceptă hotărârile eretice ale acestui sinod. Nu putem ca creştini ortodocşi [să rămânem în comuniune cu cei care sunt în comuniune cu ereticii]… Primul pas care ne preocupă este pomenirea episcopilor. Deoarece în Biserica noastră, în viaţa noastră liturgică, [pomenirea episcopului] are legătură directă cu mântuirea şi sfinţirea noastră prin Tainele Bisericii. De asta pomenirea numelui unui episcop are o foarte mare însemnătate pentru mântuirea noastră. Dacă episcopul este ortodox, atunci toţi dintre noi suntem sub ascultarea episcopului, pomenim numele lui la toate tainele şi avem binecuvântarea şi harul lui Dumnezeu. Când însă episcopul nu mărturiseşte cuvântul adevărului atunci noi suntem datori să urmăm ceea ce spun sfintele canoanele. Concret, în situaţia în care suntem astăzi, după hotărârile Sinodului din Creta, “aşa-zisul Mare şi Sfânt”, care nu a fost nici mare, nici sfânt, nu putem să pomenim episcopi care au semnat şi au acceptat hotărârile ale acestui sinod. Asta ne învaţă Sfinţii Părinţi. Noi nu arătăm nimic după capul nostru, nici nu vorbim după părerea noastră, nici nu învăţam ceva de la noi, ci, pur şi simplu, suntem datori să mărturisim şi să învăţăm şi să promovăm ceea ce învaţă Sfinţii Părinţi. În cazul pomenirii episcopului, sfintele canoanele ale Bisericii sunt clare şi nu încape nici o îndoială. Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol hotărâşte clar că atunci când episcopul nu mărturiseşte cuvântului adevărului, atunci noi suntem datori să încetăm pomenirea. Principalul, cel mai important înţeles al acestui canon este că atunci când noi pomenim un episcop eretic, cu simţăminte eretice, devenim şi noi părtaşi la erezia lui, în credinţa lui, în credinţa lui eretică pe care o exprimă prin simţămintele lui eretice. Or nu putem [să facem aceasta]. Pomenirea episcopului nu este ceva formal, este ceva esenţial pentru mântuirea noastră. Aceasta o învaţă şi Sfinţii Părinţii ai Sfântului Munte.

În anul 1275, atunci când patriarh al Constantinopolului era Ioan Vekkos, care era filo-latin, acesta a fost primul dintre patriarhi care a semnat unirea cu Papa. După schisma din 1054, sau mai bine zis după tăierea din corpul Bisericii Ortodoxe a papistaşilor, a fost prima dată când ortodocşii au mers la papa cu scopul de a se uni. În 1275, reprezentanţi ai patriarhului Ioan Vekkos au semnat la Lyon, în Franţa, unirea cu Papa. Atunci Părinţii Aghioriţi au trimis scrisoare împăratului Mihail al VIII-lea Paleolog şi la al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol către Ioan Vekkos. Acolo se plângeau de unirea pe care au semnat-o cu papistaşii şi tot acolo ne arată şi ce trebuie să facem. În prima scrisoare a Părinţilor Aghioriţi, ei înşişi ne spun concret, cercetând canonul 15 al Sf. Fotie de la Sinodul I-II Constantinopol, cum am zis: Biserica Ortodoxă a primit de la Apostoli, de la toţi Sfinţii Părinţi şi de la Sinoadele Ecumenice tradiţia că pomenirea numelui episcopului în Sfântul Altar în timpul Sfintei Liturghii înseamnă comuniune deplină cu episcopul, cu credinţa episcopului. Şi de asemenea, aceiaşi Sfinţi Părinţi, interpretând Sfânta Liturghie ne spun că prin pomenirea numelui episcopului noi arătăm supunere desăvârşită faţă de acesta pentru că ne împărtăşim de aceeaşi credinţă cu el. În aceeaşi scrisoare, Sfinţii Părinţi Aghioriţi spun că în Sfânta Liturghie preotul, pomenind numele arhiereului, arată trei lucruri: primul, supunerea lui faţă de arhiereu, că-l recunoaşte ca superior lui, în preoţie; al doilea, că este de aceeaşi credinţă cu arhiereul, adică aceeaşi credinţă pe care o are şi arhiereul; şi al treilea că este continuator al Sfintelor Taine prin Preoţia care a primit-o de la el, prin hirotonirea de către acesta. Deci vedem şi din aceste două direcţii ale Părinţilor Aghioriţi că pomenirea numelui arhiereului nu este ceva formal, tipiconal, ci arată că suntem în legătură cu credinţa arhiereului atunci când îl pomenim.

Acum, întrebarea şi subiectul care ne preocupă este: Dacă episcopul [pe care îl pomenim] nu are simţăminte ortodoxe şi nu mărturiseşte cuvântul adevărului, ce trebuie să facem? Ne spun clar chiar Sfinţii Părinţi că nu putem pomeni acest nume, deoarece, prin pomenire, intrăm în legătură cu credinţa lui. Şi aici este ceva care astăzi scapă atenţiei multora, deoarece există concepţia greşită la foarte mulţi preoţi, monahi şi laici care spun că “noi nu suntem de acord cu episcopii care sunt eretici şi au simţăminte eretice, dar trebuie să-i pomenim pentru că suntem obligaţi să facem asta”. Sfinţii Părinţi, după cum am văzut, nu învaţă aşa ceva, cum că pomenirea episcopului este o chestiune de tipic, ci este ceva esenţial în cadrul Liturghiei. Nu putem deci să pomenim un episcop eretic, pentru că suntem în comuniune cu credinţa sa. Acesta este argumentul cel mai de bază pe care-l avem de la Sfinţii Spărinţi pentru a face întreruperea pomenirii unui arhiereu care nu învaţa credinţa ortodoxă.

După ce Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a acceptat Sinodul din Creta ca sinod ortodox, pot merge la biserică creştinii ortodocşi români, unde se pomeneşte ierarhul?

Păr. Hariton: Atât timp cât Biserica Română a acceptat hotărârile sinodului care a avut loc în Creta în vară ca fiind ortodoxe, poporul şi clerul sunt datori să ia fiecare o poziţie responsabilă faţă de sinodul Bisericii Ortodoxe Române. În primul rând, va trebui ca preoţii şi poporul din fiecare mitropolie să ceară de la episcopul lor să declare public personal dacă este de acord, dacă acceptă sau nu acceptă hotărârile din Creta; pentru că se poate ca Sinod să le fi acceptat în România, dar se poate ca un episcop să nu le fi acceptat, deci este datoria obligatorie a fiecare episcop ca personal să declare public dacă sinodul din Creta este eretic sau este ortodox. Dacă vreun episcop declară că acceptă ca ortodoxe hotărârile sinodului, atunci clericii şi laicii sunt nevoiţi să întrerupă comuniunea eclezială cu el. Acest lucru este valabil şi pentru preoţi. Unde există preoţi, într-o mitropolie, care sunt de acord cu mitropolitul lor şi acceptă hotărârile eretice ale sinodului, ceilalţi preoţi şi monahi şi laici nu pot avea comuniune cu ei, nu pot sluji acolo unde slujesc preoţii eretici. Acesta este duhul canonului. Nu o zic unii oameni, o zic canoanele Bisericii.

Spun Sfinţii Părinţi că fără o credinţă corectă toate virtuţile pe care le putem face sunt în zadar.

Păr. Hariton: Astăzi, din nefericire, de multe decenii nu se mai face învăţarea credinţei ortodoxe, adică poporul, şi în Grecia, şi în general, nu se catehizează ortodox. Şi nu suntem conştienţi ce mare importanţă au credinţa ortodoxă, dogmele ortodoxe, canoanele sfinte ale Bisericii. Această stare are drept rezultat astăzi înţelegerea greşită şi interpretarea greşită a multor lucruri în viaţa noastră duhovnicească. De exemplu, mulţi cred că dacă se luptă doar pentru virtuţile duhovniceşti, adică să fie atenţi, să privegheze, să postească, să meargă la biserică, să se spovedească, să se împărtăşească, să facă priveghere, să meargă la biserică, asta este de ajuns ca să se mântuiască. Bineînţeles, sunt de ajuns ca să se mântuiască şi trebuie, este sarcina noastră să facem toate acestea, dar toate acestea, toată această luptă spirituală, viaţa în Hristos, cum spunem, pe care trebuie să o trăim, pe ce se sprijină? Care este temelia pe care trebuie să se sprijine? Temelia este credinţa ortodoxă. Este, cum putem spune simplu, ca şi cum am construi o casă pe o temelie care nu există, şi aşa cum, ne-a spus şi Hristos, temelia credinţei, stânca pe care este construită Biserica, este credinţa, credinţa adevărată, teandrică, în persoana Domnului nostru Iisus Hristos. De asta şi lui Petru i-a zis: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea” adică pe piatra mărturisirii credinţei se construieşte Biserica Ortodoxă. Astăzi nu suntem conştienţi de asta, cât de importantă este, din această cauză considerăm greşit dogmele ortodoxe şi canoanele Bisericii şi ne concentrăm mai mult pe o viaţă duhovnicească care credem că ajunge, că nu mai avem nevoie de altceva. Asta este o greşeală, niciodată Sfinţii Părinţi nu au învăţat şi nu au trăit aşa lucrurile. Prima este credinţa, şi pe credinţa ortodoxă şi mărturisire construim toată construcţia virtuţilor. Deci fără mărturisirea credinţei nu putem să spunem că păşim pe drumul Sfinţilor Părinţi. Toţi Sfinţii Părinţi în primul rând s-au luptat pentru a păstra credinţa ortodoxă.

Doar câteva exemple dacă amintesc sunt de ajuns pentru a înţelege aceasta. La Primul Sinod Ecumenic avem trei situaţii diferite: îl avem pe Atanasie cel Mare, care atunci era diacon, simplu diacon, nu era nici măcar preot şi el a fost sufletul sinodului. Adică, prin Atanasie cel Mare, care era diacon atunci, a vorbit Duhul Sfânt şi s-a construit teologia ortodoxă a Bisericii cu privire la erezia ariană, a lui Arie. Avem şi alte două exemple: pe Sfântul Spiridon şi Sfântul Nicolae. Sfântul Spiridon care în viaţa lui lumească a fost cioban a cerut şi el să vorbeasca cu Arie. Ceilalţi părinţi care ştiau că este un om simplu şi că nu este învăţat l-au împiedicat. A insistat că vrea să vorbească personal cu Arie, a coborât acolo jos unde era Arie în sinod şi acolo, având Sfântul teologia empirică înăuntrul său prin minunea care s-a înfăptuit în faţa ochilor lui Arie cu cărămida a demonstrat taina Sfintei Treimi. Arie, cu toate acestea în loc să creadă unei asemenea mari minuni a început din nou cu filosofiile sale. Atunci ce s-a întâmplat? Sfântul Nicolae, care este întruchiparea blândeţei s-a supărat atât de tare încât a coborât şi i-a dat o palmă lui Arie. Atunci toţi Sfinţii Părinţi au rămas şocaţi, nu se aştepta nimeni să se întâmple un asemenea lucru, şi deoarece exista lege împărătească, cine loveşte un om în faţa împăratului merge direct la închisoare şi i se taie mâna cu care a lovit. Atunci Sfântul Împărat Constantin a trebuit să aplice legea statului şi a poruncit să-l închidă pe Sfântul Nicolae în închisoare. Şi Sfântul Nicolae a fost închis într-adevăr în închisoare. În ziua următoare când s-au dus să-l scoată din închisoare, să-l judece, l-au văzut ţinând în mână o sfânta evanghelie de aur şi să poarte omofor, cu toate că a intrat fără să poarte nimic, nici evanghelie, nici omofor. Atunci toţi l-au întrebat surprinşi: „Unde ai găsit astea?” şi a zis: „Noaptea a venit Hristos în închisoare şi m-a întrebat: Nicolae, de ce eşti în închisoare? Pentru dragostea ta, Doamne! zic. la, zice, omoforul, eşti un adevărat păstor. Şi apoi a venit Maica Domnului şi a zis: Nicolae de ce eşti în închisoare? şi am zis: pentru dragostea fiului tău. Ia Evanghelia, tu înveţi cu adevărat Evanghelia”. Şi când au văzut acestea ce i le-au dat Hristos şi Maica Domnului imediat au înţeles măreţia Sfântului Nicolae care a fost atât de zelos în apărarea dogmei ortodoxe în sinod, în primul Sinod Ecumenic. Acesta este pentru noi un exemplu pentru vremurile de astăzi când episcopii nu mărturisesc şi nu învaţă dogmele ortodoxe în popor, având drept consecinţă faptul că poporul este neiniţiat în dogmele ortodoxe. Se limitează doar la o viaţă duhovnicească, să vorbească despre aceleaşi lucruri, lucruri despre rugăciune, toate acestea frumoase, sfinte şi bune sunt, dar pe lângă astea este nevoie şi de învăţătura creştină, tebuie să o aibă şi păstorii şi poporul. Să se cultive, să se intereseze şi să cunoască toate aceste subiecte.

Părinte, în zilele noastre, mulţi zic că este mai bine să rămânem în Biserică cu câteva greşeli decât să fim în afara Bisericii cu adevărul. Cum înţelegeţi aceste cuvinte?

Păr. Hariton: Este prima dată când se aude aşa ceva. Adică, şi eu mai auzit şi este incredibil… dacă este posibil vreodată… şi o zic arhierei, este incredibil că poate să spună un arhiereu un asemenea lucru. Asta înseamnă că nu au înţeles ce este Biserica. Este posibil ca Biserica să fie în afara adevărului sau adevărul să fie în afara Bisericii? Acestea două sunt identice, Biserica şi Adevărul. Şi avem cuvintele Domnului. Ce spune Domnul? Spune: “dacă rămâneţi cu Mine atunci trebuie să ştiţi adevărul, şi adevărul vă va elibera”. “Eu sunt adevărul”, a spus Hristos, Hristos se identifică cu adevărul, nu a spus eu sunt Biserica”, undeva în Evanghelie. A spus “eu sunt Adevărul”. Şi acum există episcopi care spun că este de preferat să fii în Biserică şi nu în Adevăr? Ce înseamnă asta? Este de neînţeles.

  • În această situaţie, în Biserică avem greşeli sau erezie? Pentru că sunt două lucruri diferite.

Păr. Hariton: Aici, din nefericire, se vede una dintre cele mai mari pagube făcute de ecumenism. Adică, astăzi episcopii ecumenişti şi foarte mulţi teologi, şi, din nefericire, trece şi în rândurile poporului, ei cred în aşa-numita teorie episcopocentrică. Ce înseamnă asta? Pentru aceştia Biserica înseamnă episcopul. Aceasta este însă clar o teorie papistaşă, teorie eretică a papismului. Papa spune “eu sunt Biserica. Această idee a trecut şi la episcopii ortodocşi. Fiecare episcop crede că „eu sunt biserica”, la fel ca Papa, şi din nefericire aceasta trece apoi şi la preoţi, fiecare preot „eu sunt biserica, ce spun eu asta este”. Bineînţeles dacă este în concordanţă cu Evanghelia, cu Sfânta Scriptură, cu învăţătura Sfinţilor Părinţi o vom urma, dacă însă nu este în concordanţă cine poate îndrăzni să spună că eu sunt, ce spun eu asta este. Cu ce drept? Problema este că se identifică persoana fiecărui episcop cu Biserica. Asta este blasfemie. Hristos este Biserica. Capul Bisericii este doar Hristos. Noi suntem mădulare ale trupului lui Hristos. Capul este numai Unul, nimeni nu-L poate înlocui pe capul Bisericii care este doar Hristos. Deci ceea ce spun unii că preferăm să fim în Biserică şi să luptăm din interiorul Bisericii şi nu să fim în afara Bisericii, chiar dacă avem adevărul, nu a spus-o nici un sfânt al Bisericii noastre, pentru că Biserica se identifică cu adevărul, cu Hristos. Şi acestea sunt tot roade ale ecumenismului, ale acestei erezii a ecumenismului. Trebuie foarte multă atenţie şi trebuie să fim foarte atenţi să rămânem statornici în adevărul lui Hristos. Şi pentru asta să studiem izvoarele teologice, scrierile Sfinţilor Părinţi, să rămânem statornici în credinţa noastră, pentru că fără credinţă nu ne mântuim. Ceea ce trăim astăzi însă nu trebuie să ne surprindă, pentru că Sfinţii Apostoli ne-au spus-o de la începutul Evangheliei. Sfinţii Apostoli ne-au învăţat să ne ferim de înşelare şi minciună. Sfântul Ioan Evanghelistul, Evanghelistul iubirii, apostolul iubirii, să vedem cum se exprimă în epistolele sale şi să comparăm cu agapologia ecumeniştilor de astăzi. În capitolul 4, epistola 1 ne atenţionează să nu credem ce auzim atât de uşor, oricine ar fi celălalt, să cercetăm duhurile, dacă sunt ale lui Dumnezeu, pentru că nu toate duhurile sunt ale lui Dumnezeu, pentru că mulţi pseudoprofeţi au venit în lume, mereu a existat şi mereu va exista aşa ceva. Adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu există doar când cineva mărturiseste pe Iisus Hristos, că este Dumnezeu şi om desăvârşit, doar cel ce mărturieşte pe Iisus Hristos ca Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, aceasta este de la Dumnezeu, şi orice altă învăţătură diferită nu este de la Dumnezeu, ci este de la viclean, de la Antihrist. Învăţătura Bisericii noastre este, cu puţine cuvinte, ca să nu ne întindem prea mult, că trebuie să fim foarte atenţi la erezie, pentru că erezia ne desparte de Trupul Bisericii şi de mântuirea noastră. Şi în special astăzi ecumenismul are această mare capcană că se ascunde, se ascunde chiar în spatele cuvintelor scripturii, în spatele cuvintelor Sfinţilor Părinţi, pe care le deformează şi la urmă le schimbă şi ne scoate în afara duhului Sfinţilor Părinţi.

În încheiere trebuie să spun cu multă iubire către cei ce ascultă aceste cuvinte umile ale noastre, că nu sunt ale noastre, pentru că nu vrem să exprimăm nimic al nostru, ci doar ce spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Trebuie să avem multă credinţă şi multă încredere în Dumnezeu pentru că zilele pe care le trăim sunt foarte grele. Asta nu trebuie să ne deznădăjduiască, ci dimpotrivă să ne dea bucurie, pace, optimism şi speranţă pentru că prin aceste dificultăţi, şi mai ales în problemele de credinţă, ne dă Dumnezeu ocazia să ne arătăm dragostea pentru Hristos şi pentru credinţa ortodoxă. În fiecare epocă au existat erezii şi eretici şi au existat pericole care au ameninţat Biserica. Biserica niciodată nu este în pericol, Biserica este în luptă dar nu este învinsă, „Biserica se clatină dar nu se scufundă”, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Biserica este însuşi Hristos, este stânca de care se lovesc toate valurile ereziilor şi a prigonitorilor, dar rămâne mereu nemişcată . Această încredere să o avem mereu în noi şi să îi mulţumim lui Dumnezeu că în zilele noastre ni se dă această şansă să mărturisim credinţa noastră, să ne aratăm dragostea noastră faţă de Hristos şi credinţa ortodoxă, în mijlocul acestei panerezii a ecumenismului care ne ameninţă pe toţi.

Este o perioadă de încercare şi s-o luăm cu multă smerenie şi cu conştiinţa faptului că suntem oameni neputincioşi şi păcătoşi, dar tocmai pentru că suntem păcătosi şi că nu ne bazăm pe virtuţile şi puterile noastre, dar conştienţi fiind de neputinţa noastră şi de păcatele noastre, să aducem ca jertfă lui Dumnezeu mărturisirea credinţei noastre. Şi ÎL rugăm pe Dumnezeu să ne dea puterea să ridicăm această cruce mare a mărturisirii şi a credinţei, neştiind ce ne-a rezervat Dumnezeu fiecăruia în parte. Nu avem ce să-i oferim lui Dumnezeu, măcar să-i oferim mărturisirea noastră şi credinţa noastră în Hristos. De aceea şi spune Hristos în Evanghelie: Când va veni Fiul Omului pe pământ va mai găsi oare credinţă? Este foarte important, cum spun toţi Sfinţii Părinţi, că în vremurile acestea de pe urmă ceea ce ne va cere Hristos mai mult decât toate este credinţa noastră, să rămânem statornici în credinţa noastră. Şi asta să cerem zi de zi în rugăciunile noastre: să ne lumineze Hristos pe toţi si pe păstori, şi pe preoţi, şi pe arhierei, şi toţi să rămânem statornici în credinţa noastră, şi să ne sprijim unii pe alţii, să avem unire şi dragoste între noi, toţi ortodocşii, în tot locul să fim uniţi, şi să avem credinţa că Dumnezeu nu ne va părăsi. Când Dumnezeu este cu noi nimeni nu ne poate învinge. Biruinţa este a lui Hristos şi a Bisericii. Credinciosul este mereu învingător. Noi să rămanem statornici în ceea ce au zis părinţii Bisericii noastre. Şi cum zice în Sinodiconul ce se citeşte în perioada Triodului, în prima Duminică Postului Mare, Duminica Ortodoxiei Aşa cum au văzut Proorocii, cum au învăţat Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită, cum luminează Harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost erezia izgonită, cum ne întăreşte înţelepciunea să proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gândim şi noi, vorbim, propovăduim, ÎL slăvim pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu, şi pe Sfinţii Săi, în cuvinte, în scrieri, în gânduri, în jertfe, în Biserici, în icoane, slujind şi preaînălţându-L pe Unul Adevăratul Dumnezeu şi Domn, şi cinstindu-i pe Sfinţi din cauza Domnului lor ca pe cei ce sunt aproape de El şi Îi slujesc, şi le dăm cinstirea cuvenită. Aceasta este credinţa Apostolilor, aceasta este credinţa părinţilor, aceasta este credinţa ortodocşilor, aceasta este credinţa care a întărit lumea”. Să păstrăm exact acestea ce ni le-au dat Sfinţii Părinţi şi să nu avem nici o nelinişte şi teamă în suflete. Dumnezeu şi Maica Domnului le va aranja pentru mântuirea noastră pe care ne-o dorim. Toată lumea să vină în sfânta Biserică a lui Hristos Dumnezeu, care este doar Biserica Sfântă Ortodoxă şi toţi să-şi găsească mântuirea în persoana lui Hristos.

Le doresc la toţi putere, bucurie şi pace în suflete şi încredere în Duhul Sfânt care mereu ne conduce şi nu lasă niciodată Biserica Lui. Biserica este Hristos şi Sfinţii şi noi urmăm cu smerenie drumul Sfinţilor Părinţi. Asta dorim cu tot sufletul nostru şi toţi să rămânem statornici.

sursa: http://aparam-ortodoxia.ro/2016/12/23/ecumenismul-este-erezie-hotararile-sinodului-din-creta-sunt-eretice/

  1. AUGUSTIN

    SUPERB!

    • Elena

      Intr-adevar superb! Clar, concis, argumentat! O lectie de istorie a ortodoxiei secolului 20, cu repercusiuni in secolul 21, despre care noi, crestinii de rand, nu am auzit prea multe…
      Merita citit cu multa luare-aminte, pentru ca doar asa, putem lua decizii care nu se abat de la Calea Adevarului!
      Doamne ajuta!

  2. AUGUSTIN

    Credeti-ma, cei mai multi romani nu cred ca sunt vesnici, nu cred ca Ortodoxia e viata, e vesnicie, e stilul lui Dumnezeu de a trai… De aici pleaca totul. De aceea oamenii nu au de ce sa sara pentru Hristos, pentru Ortodoxie, contra ereziilor si contra paganismelor care o ataca. Tot din acest motiv, din aceasta necredinta in vesnicia omului, pleaca si neintelegerea si neasocierea Bisericii cu Hristos, cu Invierea, cu sufletul si Chipul nemuritor din om, neasocierea Ortodoxiei cu icoana, cu sarbatoarea crestina, cu raiul si cu iadul… De aceea…

    – Omule, tu esti fiinta Vesnica pentru ca ai in tine Chipul Vesnic al lui Dumnezeu.
    – Omule, tu existi din Veci in mintea si planul lui Dumnezeu, El din Veci ti-a stiut toate faptele tale pe care aveai sa le faci in toata viata ta.
    – Omule, Dumnezeu cand creaza o fiinta cu mana Sa, fiinta aceea iese totdeauna Vesnica. 
    – Omule, nu incerca sa scapi de Vesnicie, ca n-ai sa reusesti…

    Primeste-o ca pe un dar pe care doar ingerii il mai au, ingerii si nimeni altcineva. De ce fugi de Vesnicia-ti proprie? Ce gand te mână sa nu crezi ca esti Vesnic si sa nu te bucuri de asa minunatie fara de margini? Tu ai crezut ca esti doar trup? Doar niste carne miscatoare? Cum ai putut sa-ti inchipui asa ceva, dupa ce ai mai auzit si ca Dumnezeu s-a facut Om? Dumnezeu nu a luat doar un trup de om, Dumnezeu a luat toata firea umana, a avut suflet omenesc, trup cu duh in el, ca si tine omule! Tu realizezi ca Dumnezeu s-a facut si Om numai ca pe tine sa te bage in Neamul Sau Dumnezeiesc? Tu realizezi ca Dumnezeu s-a facut si Om, ca tu sa devii si fiinta dumnezeiasca? Tu realizezi ca Maica Preacurata a tinut in pantece si in brate pe Ziditorul Ei, pe Ziditorul tau, pe Ziditorul Cerului si al Pamantului? Tu stii ca Domnul-Dumnezeu, in pantece fiind, de acolo tinea lumea, hranea pestii mărilor, randuia ploi si misca Soarele? Tu vrei sa realizezi ca Dumnezeu-Fiul facandu-se Om, in acea clipa tu ai devenit frate cu El si implicit fiu al lui Dumnezeu-Tatal?

    – Acum intelegi omule cat de mult te iubeste Dumnezeu? 
    – Acum intelegi ca in ieslea Betleemului tremura de frig Facatorul a Toate? 
    – Acum intelegi ca in Egipt, cand a fugit cu Iosif si Preacurata Fecioara, a stat pribeag primii trei anisori chiar El, Dumnezeu Cel Vesnic? 
    – Acum intelegi ca oamenii au jignit, scuipat, batut si rastignit pe Fiul lui Dumnezeu Cel Preainalt si Vesnic?

  3. AUGUSTIN

    Ceva ce nu trebuie ignorat…

    David said, on Decembrie 23, 2016 at 8:39 pm (saccsivblog)
    Se spune in felul următor: că in anul 1999, când a fost eclipsa totală de soare a fost zămislit blestematul de Antihrist.

    Uitați-vă un pic la dată: II VIII I999 (II aug ’99). Doi de II (de la data de 11, oricum 11 este număr satanic), doi de II de la luna a 8-a, și incă doi de la ultimul I cu I de la an. Deci, II II II (codul de bare).
    Iar anul I999 intors, e fix 666.

    Deci, acum Antihrist ar avea cam 16 ani. Exact vârsta puștiului văzut de unii la Sinod.
    ——-

    Eu cred ca asa este, dar ai zis zamislit, trebuia ‘nascut’… Are acum 17 ani. Si,da, in 2011, august, au inceput sa se auda grohaiturile alea pe cer in mai multe tari. Tot in 2011, windows 8 a fost anul de lansare in care vedem de atunci, peste tot, acel urobor care-si musca singur coada, acel cerc ce se roteste ba printr-o liniuta, ba prin niste puncte care se misca in cerc. Tot in 2011, Oreste a scos cartea LA SFARSIT VA FI INCEPUTUL, si ce sa crezi, pe coperta se afla un urobor… Sfintii Parinti au lasat sa se inteleaga ca atunci cand vor arata uroborul prin multe locuri, sa stim ca traim vremea in care Lucifer a fost dezlegat…

  4. Materiale despre ecumenism și sinodul tâlhăresc din Creta: articole, conferințe, interviuri, scrisori deschise, cărți, documente, broșuri, video
    http://www.glasulstramosesc.ro/blog/materiale_despre_ecumenism_si_sinodul_talharesc_articole_conferinte_interviuri_scrisori_deschise_carti_documente_brosuri_video/2016-12-24-257

  5. Nikos

    Parintele Constantin Necula este eretic sau depaseste cu mult nivelul vostru de pregatire teogica?

    • Raluca

      Fă un efort și urmărește câteva dintre conferințele lui pe care le găsești pe internet, și o să găsești singur răspunsul. Nu trebuie să ai un nivel de pregătire teologică prea înalt ca să-ți dai seama care este nivelul de ecumenism al pr. Constantin Necula.

      • Nikos

        E bine ca v-ati dat seama. Daca parintele Necula v-ar fi fost profesor poate l-ati fi cunoscut mai bine. Cand a spus parintele Necula sa nu pomenim episcopul la liturghie? Stiti ca parintele este responsabil pentru dialogul ecumenic in arhiepiscopie? Deci despre ce vorbiti daca habar nu aveti?

  6. Nikos

    Parintele Constantin Necula este eretic?

  7. El imagineazati că astfel de măscărici precum acest Nikos sunt cu nemiluita, modelul lor de popi sunt Necula și Pomohaci care au speriat tot Ardealul cu învățăturile lor mincinoase cel puțin ăștia doi nu stiu daca au ratat vreo hazna sectareasca la care ei sa nu o viziteze

  8. Chiar intrasem pe site-ul ,,mitropoliei” s.r.l a Germaniei și Europei de Nord și efectiv te crucești ce amploare a luat ereziile in ograda lui Serafim joanta

    • el

      Mihai

      asa este joanta merge pe janta de cand l-au trmis dracii „episcop” acolo !
      dar sa vazi ca sfarsit CUMPLIT or sa aibe tradatorii astia ai Lui Hristos. iar vesnica lor va cutremura si pe dracii cei mai rai !!!

  9. O veste îmbucurătoare pt frați din Jud Suceava și Jud limitrofe acesteia în special Jud Bistrița Năsăud un județ îmbâcsit de eretici

  10. marinela

    Vrednic este!Axios!Axios!Axios!Bine ca se-ngroasa ,incet ,incet rindurile marturisitorilor.Doamne ajuta si pocainta spre mintuire tuturor!

Scrie un comentariu

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.