SINODUL TÂLHĂRESC

"Sinodul pan-ortodox" din Creta 16-27 iunie 2016

Întâi pomenește, Doamne, toată episcopia ortodocșilor, pe care dăruiește-o sfintelor Tale biserici întreagă, cinstită, sănătoasă, îndelungată în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău

Atitudini, Clerici și mireni, Patriarhia Română, Rătăciri

Preotul Staicu mai lansează un subiect de dezbinare, ce ar avea ca efect validarea caterisirii preoților ce-i urmează „sfatul”

Preotul Ciprian Staicu, la un pas de a afirma validitatea caterisirii sale

Unul dintre motivele pentru care am refuzat să particip la întâlnirea de la Roman a fost insistența părinților aghioriți de a participa la lucrările sinaxei române a părinților și credincioșilor care luptă contra ecumenismului. Respect și sunt recunoscător pentru tot ce au făcut părinții aghioriți bun pentru lupta noastră până de curând, i-am sprijinit în conferințele lor în România, dar sunt de părere că problemele interne se decid de către preoții și credincioșii români, așa cum cele ale aghioriților se decid de către părinții Muntelui Sfânt, ale rușilor de către ruși etc. Păstrând, desigur, cuvenita sfătuire la nivel interortodox.

Din această perspectivă, se cuvine să remarcăm faptul că tematica întâlnirii de la Roman a fost fixată într-o oarecare măsură și de către monahul Efrem Prodromitul, care a reușit să impună atenției cel puțin trei idei care îl frământă și pe care le discută cu preoții de cel puțin jumătate de an:

  1. Ideea că părtășia la erezie este “a treia cale” între ortodoxia mărturisirii și erezie, pe care a susținut-o chiar și după ce întâlnirea de la Beiuș, studiul meu pe această temă și proiectul de rezoluție al celor șase membri ai sinaxei au arătat clar că părtășia la erezie nu este o a treia cale, ci modul în care cineva se contaminează cu gândirea eretică și începe căderea în astfel de cugetare;
  2. Ideea schimbării formulei liturgice a pomenirii ierarhului din “pe toți arhiereii ortodocși” în “pe episcopul nostru…”, pentru că așa este modelul aghiorit;
  3. Ideea că apărându-te în fața instanțelor bisericești și mărturisind Ortodoxia în fața celor care te judecă pentru că ești mărturisitor de fapt… îți recunoști vinovăția și îi îndreptățești pe cei ce te judecă.

Dacă prima idee a fost deja lămurită și răslămurită și nu mai intră în discuție deocamdată, iar a treia e atât de neserioasă încât nu ar trebui să fie luată niciodată în discuție (se pare că nici la Roman nu a fost subiectul vreunei decizii oficiale), ne vom apleca cu atenție asupra tematicii schimbării formulei liturgice a pomenirii ierarhului.

Monahul Efrem a venit cu această idee la începutul lunii ianuarie, propunându-o unor preoți români care au întrerupt pomenirea. Dintre aceștia, preotul Ciprian Staicu s-a opus ei, în mod corect și public, pe siteul personal (între timp se pare că articolul a fost șters). Conform relatării aceluiași preot, la întâlnirea din Roman tematica a fost reintrodusă de către monahul Efrem1. Din informațiile pe care le aveam, știam că propunerea a fost retrasă, însă preotul Ciprian Staicu ne informează că a fost discutată, că ea se va pune în scris data viitoare și că sfinția sa a și pus-o deja în aplicare. Până în acest moment pare primul care a făcut-o.

Voi spune din capul locului că, în opinia mea, niciuna dintre cele două formule nu este greșită: “pe arhiereii ortodocși” indică doar o comuniune de mărturisire a dreptei credințe cu cei ce au rămas ierarhi ortodocși în mărturisire în plină erezie, nu însă și o ieșire din jurisdicția canonică proprie și o ascultare jurisdicțional-canonică de aceștia (nu se pomenește numele niciunuia), iar “pe episcopul nostru…” recunoaște apartenența jurisdicțional-canonică la eparhia de care ține preotul respectiv, nu însă și o comuniune de învățătură de credință cu ocupantul tronului eparhial în acel moment, pentru că acesta este eretic (nu se pomenește numele ocupantului tronului, ci doar rangul episcopal al tronului respectiv). În ambele variante, pe perioada nepomenirii, ascultarea preoților și a credincioșilor este față de Sfânta Scriptură, de Sfinții Părinți și de deciziile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii, de care ierarhii nemaipomeniți2 s-au depărtat prin propovăduirea ereziei.

Odată lămurită această chestiune, problema care se naște este legată de oportunitatea schimbării formulei de pomenire și de consecințele acestui demers, foarte grave mai ales în plan canonic.

Consider că decizia aghioriților de a schimba formula de pomenire a ierarhului în acest moment, după ce, timp de un an și jumătate, Gheron Sava Lavriotul nu a avut nicio obiecție față de ea în niciuna dintre multele conferințe susținute în România, are un motiv precis: impunerea în conștiința credincioșilor ortodocși români a ideii că nu mai există niciun ierarh ortodox nicăieri în Ortodoxie.

Ideea a fost enunțată de Gheron Sava Lavriotul într-o scrisoare deschisă în care își exprima opiniile față de proiectul de rezoluție al celor șase membri ai sinaxei naționale, susținut și de alți preoți și credincioși care au întrerupt pomenirea. În acea scrisoare, Gheron Sava ataca două puncte: punctul 2, care face o necesară distincție între cei cu cuget eretic și cei care s-au asociat acelora (mai corect s-au trezit asociați acelora) fără a fi neapărat de acord cu erezia lor, și punctul 3, în care se recunoaște faptul că în lumea ortodoxă actuală mai există episcopi și chiar Biserici locale care luptă contra ereziei ecumenismului și care vor putea, la un moment dat, să dea un răspuns sinodal panortodox acestei erezii.

La afirmația proiectului de rezoluție că mai există pe lume episcopi ortodocși și chiar Biserici locale ortodoxe, Gheron Sava a întrebat unde se află aceștia, dând asigurări că dacă ei există, cuvioșia sa se bucură să ia cunoștință de acest fapt. La câteva zile după această întrebare retorică i-a dat un răspuns excepțional arhiepiscopul Sinaiului, Preafericitul Damianos, care a făcut o mărturisire ortodoxă contra tuturor ereziilor, inclusiv a ecumenismului, iar pe 1 februarie a suferit un accident suspect.

Cu regretul că nu am putut participa la întâlnirea de la Roman, unde Gheron Sava m-a invitat să îi dau un răspuns public la întrebarea cuvioșiei sale, îi amintesc că la Bănceni IPS Longhin este un arhiepiscop mărturisitor, care l-a avut invitat în noiembrie 2016, într-o conferință extrem de importantă, ce a marcat cursul luptei antiecumeniste. Eu am fost primit la Pireu pentru a-mi lansa o carte prin care contracarez poziția ecumenistă a ierarhilor BOR, episcopul de acolo asumându-și riscurile unui asemenea gest. Exemplele pot continua și le vom discuta cu altă ocazie, precizând doar că una dintre puținele excepții triste, în această privință, este Patriarhia Română, unde, în acest moment, nu există niciun ierarh mărturisitor antiecumenist.

Întrebarea Gherondei Sava este, în opinia mea, resortul pentru care întâlnirea de la Roman, convocată și patronată de către cei doi părinți aghioriți, a pus în discuție schimbarea ecteniei legate de pomenirea episcopului, pentru ca poporul român să nu mai audă la slujbe vorbindu-se de arhierei ortodocși și să accepte, la nivel de conștiință, faptul că ei au dispărut din toată lumea ortodoxă. Consecințele extrem de grave ale acestei afirmații, care scoate întreaga luptă antiecumenistă de pe făgașul firesc prescris ei de către canonul 15 I-II, nu fac obiectul acestui articol.

În subsidiar, perspectiva aplicării practicii aghiorite în materie de pomenire a episcopului arată disponibilitatea celor ce au participat la întâlnirea de la Roman de a subordona lupta antiecumenistă din România celor doi părinți din Athos, Gheron Sava Lavriotul și monahul Efrem de la Prodromu. Nu știm pe care dintre părinții athoniți îi mai reprezintă Gheron Sava în scrisoarea în care își exprimă punctul de vedere cu privire la proiectul de rezoluție. Ar fi fost mult mai bine dacă scrisoarea cuvioșiei sale era semnată de toți părinții pe care îi reprezintă, așa cum proiectul de rezoluție a fost semnat de toți cei ce au fost de acord cu el.

Dacă această subordonare a luptei românești aghioriților e de bun augur sau nu, se cuvine să se pronunțe preoții și credincioșii români care au întrerupt pomenirea.

Știu că părintele Ciprian Staicu ar putea să nu fie de acord cu ceea ce am scris până aici. Îl rog însă ca, în continuare, să fie extrem de atent la cea mai importantă consecință în plan canonic pe care decizia sfinției sale o are pentru propria persoană și pentru ceilalți preoți antiecumeniști. Scriu aceste cuvinte pentru a-l împiedica să facă o greșeală cu consecințe catastrofale pentru sine și pentru ceilalți preoți nepomenitori.

A dori să schimbi formula de pomenire a ierarhului, în condițiile în care recunoști că ambele sunt corecte, poate fi cumva acceptat, deși corect ar fi fost ca această formulă de pomenire să fie stabilită la începutul nepomenirii și să se meargă cu ea până la capăt. A afirma însă că formula “pe toți arhiereii ortodocși” este greșită pentru că schimbă textul Sfintei Liturghii și nu avem voie să facem asta are niște consecințe deosebit de grave sub aspect canonic.

Încercând să nu mai greșească în viitor și pocăindu-se pentru ceea ce i se pare o greșeală din trecut, părintele Ciprian Staicu pierde din vedere că la începutul anului 2017 a fost caterisit de către Consistoriului eparhial Covasna și Harghita.

Articolul 11, alin. (1) din RACDIJBOR pedepsește cu caterisirea abaterea dogmatică de schismă, pe care o interpretează ca fiind “despărțirea de Biserică, prin acțiuni sau interpretări publice deosebite ale unor norme de disciplină, morală și cult din învățătura și tradiția Bisericii” (s.n.). Dacă părintele Ciprian Staicu consideră că a greșit timp de un an jumătate pomenind cu formula “pe toți arhiereii ortodocși”, afirmă, fără să vrea, că decizia Episcopiei Harghitei și Covasnei în privința sfinției sale a fost corectă, deoarece, oprind pomenirea ierarhului locului și folosind acea formulă de pomenire, a săvârșit abaterea de schismă (pentru care, dacă îmi amintesc, nici măcar nu a fost judecat la acea vreme), prin efectuarea unor schimbări nepermise în cult și pomenirea altor ierarhi decât sufraganul la sfintele slujbe.

Și chiar dacă pentru schimbarea formulei de pomenire a ierarhului nu i s-a aplicat atunci art. 11, alin. (1), ci, eventual, art. 28, alin. (1), care se referă la nerespectarea regulilor tipiconale3, sancțiunea art. 28, alin. (1) este mutarea disciplinară, în caz de neîndreptare, iar refuzul de a efectua mutarea disciplinară se încadrează ulterior la art. 34, alin. (1), adică abaterea de neascultare față de autoritatea bisericească, sancționată cu caterisirea. Mi se pare că pe o asemenea logică au și mers cei de la Consistoriul eparhial Covasna, de vreme ce părintele a fost mutat disciplinar și, ulterior, caterisit pentru neascultare față de autoritatea bisericească.

Dacă părintele afirmă că a greșit acolo unde nu a făcut-o și se învinovățește pentru fapte pentru care nici cei din consistoriu nu l-au considerat vinovat la momentul judecății, oare consistorialii din Covasna nu se vor simți îndrituiți să spună (eventual în fața sinodului mitropolitan care judecă apelul) că acea caterisire a fost perfect legitimă, cu toate consecințele directe în plan canonic: imposibilitatea de a fi în comuniune cu alți preoți (can. 11 ap, 28 ap., 4 Antiohia, 10 Cartagina pedepsesc cu caterisirea pe preotul care coslujește cu un preot caterisit) sau credincioși (31 ap., 13 I-II ș.a. pedepsesc cu afurisirea pe mireanul care urmează un preot caterisit de drept)?

Această afirmație neinspirată ar avea consecințe nu doar asupra propriei persoane, ci și asupra celorlalți preoți nepomenitori, sancționați în mod direct pentru abaterea de schismă, prin decizii despre care eu cred fără nicio șovăire că sunt invalide pentru că faptele de care preoții au fost acuzați nu există potrivit canoanelor sfinte și judecata s-a făcut abuziv și necanonic, nu pentru că hotărârile au fost date de consistoriile episcopilor semnatari din Creta.

Dacă formula “pe toți arhiereii ortodocși” ar fi greșită, Mitropolia Ardealului ar putea ține seama de pocăința tardivă a părintelui, când judecă apelul (din câte știu, apelul încă nu a primit de la Sibiu vreun răspuns), însă mă îndoiesc că ar putea acorda o iertare pentru această greșeală fără a cere în prealabil ca, la noua formulă, să se introducă și numele ierarhului locului. Adică să se reia pomenirea.

Pentru ca situația să se complice și mai mult, părintele Ciprian Staicu spune că va accepta formula “pe toți arhiereii ortodocși”, dacă așa o va hotărî o nouă întâlnire ca cea de la Roman, chiar dacă acum formula i se pare greșită și între timp va folosi altă formulă timp de câteva luni. În plus, dintr-un comentariu ne dă de înțeles că, pentru sfinția sa, deciziile sinaxei de la Roman și ale celei ce se va organiza după aceasta sunt executorii, nu doar consultative, așa cum s-a hotărât la Beiuș că sunt toate dezbaterile sinaxelor, tocmai pentru a ne păzi de riscul reliefat chiar de părintele Ciprian, prin acuzația nefondată din septembrie 2017, că am fi organizat o structură bisericească paralelă.

La argumentarea că nu ne este permis să introducem ceva în Sfânta Liturghie, părintele Ciprian ar trebui să observe că nu ne este permis nici să scoatem ceva din aceasta. Dacă mergem pe argumentarea sfinției sale, ar trebui să scoatem numai numele episcopului, nu și titulatura “preasfințitul”, așa cum propune în textul în care anunță că a schimbat formula de pomenire. Titulatura de “preasfințit” aparține tronului episcopal4 de Harghita și Covasna, nu o aduce cu el episcopul care vine acolo. Ce am rezolvat dacă înlocuim o ectenie în care ne facem griji inutile pentru că am introdus ceva cu una din care scoatem ceva? Nu e același lucru și aceeași sancțiune canonică, în cazul în care ar fi greșit?

Într-un dialog cu o cititoare, sfinția sa i-a spus că îl pomenește pe episcopul actual în speranța că va redeveni ortodox, iar doamna respectivă, care are studii teologice, după cum afirmă într-un text publicat pe OrtodoxINFO, i-a spus că în aceste condiții sfinția sa redevine pomenitor… Perspectivă foarte neplăcută, care riscă să ridice întrebarea în rândul credincioșilor: “Cine este «episcopul nostru…» din ectenia respectivă?”.

Pentru a nu crea toate aceste complicații inutile (ultimul lucru de care mai e nevoie, după această luptă surdă, fără nicio miză teologică reală, în jurul conceputului patristic de părtășie la erezie, este o nouă luptă pe tema dacă e bună sau nu formula “pe toți arhiereii ortodocși”), eu nu voi face nici în privința preotului Ciprian Staicu, nici a celorlalți preoți nepomenitori eroarea fatală de a afirma că formula “pe toți arhiereii ortodocși” este greșită. Astfel, voi putea susține în continuare adevărul că preoții care au folosit-o până acum nu au săvârșit abaterea de schismă, prevăzută de art. 11, alin. (1), sau pe cea prevăzută de art. 28, alin. (1) RACDIJBOR.

Cu tot respectul, îl invit pe părintele Ciprian Staicu să revină pe poziția anterioară. Era cea corectă și fără bătăi de cap.

1 https://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/01/29/cuvant-de-invatatura-athonit/. Într-o discuție cu un domn Gabriel Barbir, preotul Ciprian Staicu spune: “Eu nici nu am știut că se va discuta așa ceva. Cel care a adus vorba a fost părintele Efrem Prodromitul, iar cartea care explică temeiurile patristice este cea menționată deja, disponibilă în română”. Cartea la care se face referire în text este “Sfântul și Marele Sinod” (Creta, 2016) între provocare și eșec, Astradrom, Oradea, 2016, p. 212, unde este descrisă tradiția aghiorită în privința formulei de nepomenire.

2 Termenul trebuie înțeles exclusiv în sensul de “cei ce nu mai sunt pomeniți” la sfintele slujbe.

3 Deși acest articol din RACDIJBOR se referă mai curând la preoți care își bat joc de tipic din neștiință, din nepăsare, din lene etc., nu neapărat de cei ce fac, cu bună știință, schimbări semnificative în cult, de natură a produce o alterare conștientă a slujbei respective. Dovada este și sancțiunea destul de blândă față de astfel de neglijențe, aplicată de art. 28.

4 Liturghier, EIBMBOR, București, 1995, p. 31 și următoarele în care este redată ectenia respectivă.

sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/02/05/preotul-ciprian-staicu-la-un-pas-de-afirma-validitatea-caterisirii-sale/

  1. Noel

    Păcat că nici Sfințiile Voastre nu vă înțelegeți,nu știu de comentați asemenea subiecte de importanță deosebită,de ce stați? Mergeți la P.S.Longhin,la Î.P.S. Serafim de Pireu,……nu mai faceți Sinaxe fără un Episcop care Drept Învață Cuvântul Adevărului!!!!!!Scumpul nostru Mântuitor să ne lumineze pe toți și să împlinim apoi Dreapta Credință Ortodoxă!!!!

  2. Silvestru Sterie

    În clipa în care cineva primește gândul rău (şi cineva care ştie şi cineva care nu ştie, pentru că nu ştie deoarece nu vrea să ştie) și gândește că ar fi un lucru bun să rămână în comuniune cu erezia, în acea clipă acest cineva schimbă învățătura ortodoxă și este eretic.

  3. SOFIA

    Formula cu pronuntarea cuvintului EPISCOPUL ,fara a pronunta numele inseamna puncte puncte,adica suspans ori asta ar fi o batjocura la adresa Mintuitorului sa se foloseasca formule cu suspans in SF.LITURGHIE ,caci acele puncte de fapt exprima ca e vorba de episcopul actual al acelei eparhii ,care este eretic.Cu alte cuvinte dracul a fost alungat pe usa de preotii nepomeniori si acuma vrea sa intre pe geam .
    Ca si crestina NU SUNT DE ACORD CA LA INTRUNIRILE NATIONALE sa participe si altii din alte tari ,fie ei si de la athos.Asa ca sinaxa de la ROMAN poate fi etichetata ca o conferinta cu aghioritii in care acestia au cautat sa influenteze preotii si crestinii romani intr-un scop pe care doar ei il stiu.Trist este ca preotii s-au lasat dusi de ei adica in directia dorita de aghioriti si pr.Staicu.

Scrie un comentariu

Susținut de Asociația Sfinții Mărturisitori din Închisori – Bucovina.